PNL câștigă la Codlea. Surpriza este USR-Plus. ALDE, scor neașteptat de mic!

0
2.007 vizualizari
views

Primarul PNL Cătălin Muntean își asumă victoria pentru alegerile de la Codlea, unde formațiunea sa politică a câștigat cel mai mare procent.

”Ieri am încheiat încă o competiție electorală. La Codlea PNL a terminat competiția pe primul loc, lucru pe care mi-l asum.
Mulțumesc tuturor celor implicați în campanie, dar în mod special echipei de campanie, consilierilor locali liberali, dar și cetățenilor care au crezut în noi. Mulțumesc și Forumului German de susținerea de care ne-am bucurat. 
Am analizat rezultatele de la fostele alegeri europarlamentare din 2014 și cele din acest an și putem observa creșterea de care se bucură PNL la Codlea de la 17% în 2014 la 28 % în 2019.
După aceste rezultate , în echipă cu Forumul German, vom tura motoarele pentru ca președintele Iohannis să mai obțină un mandat din toamnă.
De astăzi, din nou la treabă!”

Surpriza alegerilor la nivel local, Alianța USR Plus.

Deși nereprezentați în Consiliul Local al municipiului Codlea și cu un partid proaspăt înființat la nivel local, USR Codlea a scos un scor foarte bun pentru aceste alegeri, fiind la mică diferență de PNL, aproximativ 100 voturi.  (vezi aici rezultatele oficiale)

Așteptăm un punct de vedere oficial din partea președintelui USR Codlea.

PSD Codlea s-a clasat pe locul al treilea, aproximativ 2000 de alegători au pus ștampila pe social-democrați.  Mihai Cîmpeanu, președintele PSD Codlea spune că rezultatul este un motiv în plus pentru a se mobiliza în vederea obținerii unui scor foarte bun la alegerile locale din 2020.

Rezultat neașteptat de mic pentru ALDE

Cu patru consilieri la Codlea, ALDE nu a reușit să treacă pragul, fiind votați de 433 alegători. Devastator pentru această formațiune politică, în condițiile în care la alegerile locale din 2016 se lupta pentru primărie și îl avea candidat pe Ciolan Ștefan Octavian, locul trei pentru fotoliul de primar. La acel moment Erwin Albu s-a clasat pe locul doi. 

Urmează o perioadă în care fiecare formațiune politică își va reconsidera poziția și va încerca să convigă electoratul, posibile alianțe în cadrul alegerilor locale. Vom vedea…

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic