Mihai Clipea, un artizan al escrocheriilor mărunte

0
1.405 vizualizari
views

Mihai Clipea-Regele escrocheriilor

După numai o lună şi jumătate de libertate, celebrul rege al escrocilor, Mihai Clipea, condamnat până acum de 20 de ori pentru înşelăciune, a fost reţinut, din nou, în urmă cu două zile. Asta, după ce le-a promis la doi vârstnici braşoveni că le va majora pensiile, recomandându-se drept consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.

Cele mai tare ţepe ale lui: vânzarea Parcului Central şi a Cimitirului Eroilor

Escrocheriile care l-au facut celebru au fost vânzarea Cimitirului Eroilor şi a Parcului Central „Nicolae Titulescu” din Braşov. Luna aceasta, Clipea le- a cerut câte 250 de lei celor doi bătrâni pentru urgentarea unor acte care să faciliteze indexarea pensiilor. PBraşoveanul a fost prezentat instanţei de judecată care a decis arestarea preventivă a suspectului pentru 29 de zile. Din închisoare, Mihai Clipea promitea că se va cuminţi şi se apucase de scris poezii, atât pentru colegii de celulă, cât şi pentru gardieni. Se pare că… acum, vrea să-şi termine volumul, ţinând cont că a vrut cu orice preţ să se întoarcă după gratii.

Cum a făcut bani din… covoare

Prima lovitură a dat-o în 1978, când le-a înşelat pe toate asistentele Spitalului Judeţean din Târgu Mureş, pretinzând că lucrează la Direcţia Comercială. Contra unei sume de bani le-a promis acestora covoare persane lucrate manual. „Am câştigat 600.000 de lei şi doi ani am ascuns banii. Atunci locuiam pe strada Horia şi am pus banii într-un sac şi i-am ascuns într-un nuc, apoi i-am mutat în cireş. Eram zăpăcit de atâţia bani. Toţi s-au dus pe distracţie. Prima condamnare pentru înşelăciune am avut-o în 1978 şi a fost cu suspendare. M-au obligat să lucrez la tăbăcăire la Timpuri Noi, dar i-am înşelat pe colegi şi iar m-au prins. M-am dus la instanţă cu tot capul bandajat. Am vopsit bandajul cu roşu şi i-am spus judecătorului că am să le dau bani la colegi să să se uite la mine ce mi-au făcut. M-a trimis la muncă. Prima condamnare, de un an şi 9 luni am avut-o în 1980. La vremea aceea eram considerat un star, un vip”, s-a destăinuit Clipea.

Boală fără leac!

Şi la sfârşitul lui 2004, la scurt timp după ce a ieşit din nou din închisoare, a păcălit cinci pensionari cărora le-a spus că este reprezentantul medicului de familie şi că le va da medicamente tot anul cu numai 300.000 lei. Această faptă i-a adus cinci ani de închisoare însă pe 12 noiembrie 2008 a fost eliberat condiţionat pentru bună purtare. La scurt timp a dat o nouă lovitură. Jucând rolul unui membru al Crucii Roşii, i-a promis unui bărbat că îi face rost de bilete de tratament şi ajutor social în schimbul a 200 de lei. Ultima condamnare, a 12-a la număr, a avut loc în 2009. A primit 6 ani tot pentru înşelăciune. „M-am dat drept doctorul Dan Gogonea şi aveam la mine stetoscop, tensiometru şi am fost la 30 de familii. Ceream pe o consultaţie 100 sau 200 de lei. Am câştigat 3.000 de lei. În general, mergeam la femei, că sunt mai naive. Le dezbrăcam, le consultam sau le făceam masaj. Bine, înainte întrebam dacă au copii sau nepoţi, să nu mă prindă şi să mă bată”, spune Clipea.

Sursa: newsbv.ro

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic