Lăcașuri de cult din Codlea – Biserica „Schimbarea la Faţă”

0
3.117 vizualizari
views

Biserica Schimbarea la Fata - Codlea

Din vremuri străvechi viața comunității românilor codleni a fost strâns legată de biserică. Credința în Dumnezeu i-a întărit și le-a dat curaj să treacă prin momentele grele ale istoriei, fapt demonstrat de existența în orașul nostru a bisericii Schimbarea la Față, lăcaș de cult care a luat ființă într-o perioadă în care comunismul ateu condamna cu ușurință preoții la ani grei de temniță iar bisericile erau demolate pentru a face loc construcției unei epoci ce se dorea a fi măreață.

Sărăcia care a urmat după cel de-al doilea Război Mondial a determinat mulți oameni proveniți din zone rurale să se stabilească în Codlea, devenit între timp un puternic centru industrial care oferea locuri de muncă și speranța unui trai mai bun.

Populația orașului a crescut într-un timp scurt și era nevoie păstorirea spirituală a noilor veniți. Această grea sarcină și-a asumat-o preotul Nicolae Coman, odată cu înființarea parohiei numărul trei Codlea, în anul 1958. Începutul a fost greu datorită lipsei unui spațiu adecvat desfășurării serviciilor religioase.

Dar Dumnezeu lucrează prin oameni și astfel în luna august a aceluiași an a fost amenajată o capelă în casa din strada George Coșbuc numărul unu, aparținând familiei Ion și Maria Lihaci, o familie de codleni vechi și credincioși.

Micuța capelă s-a dovedit a fi neîncăpătoare iar locul unde se afla era departe de teritoriul parohiei, preotul fiind nevoit să caute o locație mai potrivită. A găsit înțelegere la doamna Johanna Kasper, creștină de altă confesiune dar cu frica lui Dumnezeu, care cedează o anexă a gospodăriei sale situată pe strada Nouă la numărul 17. Tot în acel an capela primește hramul Schimbarea la Față.

Nicolae Coman păstorește noua parohie până în anul 1971, lucrarea lui fiind preluată de preotul Emilian Târnăcop, care prin strădania sa a reușit să transforme grajdul în care funcționa capela într-o construcție mai încăpătoare, cu pereții pictați, adecvată pentru desfășurarea serviciului religios. În 1981 capela primește din partea preasfințitului Lucian Făgărășanu darul sfințirii bisericii. Preotul Emilian Târnăcop păstorește turma de credincioși până în anul 1990 când, în urma pensionării, predă misiunea preotului Adrian Munteanu care, cu spiritul unui bun gospodar și eforturile credincioșilor, începe în anul 1992 lucrările de transformare a vechii construcții într-o biserică modernă, așa cum o cunoaștem azi. Strădania i-a fost răsplătită în 2007 de Înalt Prea Sfințitul Laurențitu Streza, Mitropolitul Ardealului și Prea Sfințitul Irineu Duvlea, episcop vicar de America și Canada care au resfințit lăcașul în ziua sărbătoririi hramului bisericii.

Dacă la început enoriașii acestei parohi au fost priviți cu neîncredere de către codlenii vechi, cu timpul ei au dovedit că sunt oameni gospodari și de încredere, reușind cu răbdare și eforturi deosebite să clădească sub îndrumarea păstorilor spirituali, cea mai modernă biserică ortodocsă din Codlea, sub bolțile căreia se adună cu toții atât la necazuri, cât și la bucurii, uniți în credință.

Documentar ,,Biserica Schimbarea la Faţă”

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic