Iluminat public inteligent și treceri de pietoni iluminate suplimentar

0
9.874 vizualizari
views

Orașul Ghimbav se pregătește pentru implementarea unui sistem de iluminat public inteligent, precizează Ionel Fliundra, viceprimarul orașulului.

”M-a interesat în mod deosebit iluminatul pe DN1. În acest sens am realizat studiul de fezabilitate și am aprobat și proiectul tehnic privind investiția. Iluminatul public inteligent este o necesitate, iar DN1 constituie o prioritate. Suntem în faza în care mai avem nevoie de avizul CNAIR pentru a demara lucrările. Acestea vor cuprinde tronsonul de la Metro și până la ieșirea din Ghimbav spre Codlea, pe ambele sensuri.”

Ionel Fliundra spune că un accent deosebit se pune și pe iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni. Consideră că, pe timp de noapte, sistemul va rezolva problema vizibilității. Deși în spațiul public mai multe voci au sugerat montarea unor semafoare sau a unor ”polițiști morți” ca urmare a mai multor evenimente ce au avut ca victime pietoni, viceprimarul crede că aceste metode nu ar face altceva decât să îngreuneze și să blocheze traficul pe DN1, pe raza localității.

”Atât pietoni, cât și conducători auto, este important să ne asigurăm și să acordăm prioritate conform legislației rutiere în vigoare. Problema este cea a vizibilității pe timp de noapte și o vom remedia în cel mai scurt timp”, a ținut să menționeze viceprimarul Ionel Fliundra.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic