Elevii clasei pregătitoare, voluntari cu mintea și sufletul

0
2.679 vizualizari
views

Miercuri, 13 mai 2015, elevii clasei pregătitoare A de la Liceul Teoretic-Codlea, au aflat în cadrul unei activităţi extracurriculare ce înseamnă să fii voluntar.Astfel, îndrumaţi de doamna Mihăilă Simona, au vizionat –între orele 12,00-14,00 -câteva filmuleţe promoţionale realizate de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, în calitate de coordonator naţional al evenimentului Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV). Activitatea ,,Ce înseamnă să fii voluntar?” este prevăzută în Calendarul naţional –Fii voluntar,ediţia a XIV-a , 11- 17 mai,2015.
Respectând legislaţia în vigoare (Legea 78/2014), activitatea desfăşurată a urmărit construirea spiritului civic, educarea pentru voluntariat a copiilor minori din clasa pregătitoare A . Pentru o bună desfăşurare au fost implicaţi şi părinţii elevilor.
Deşi se află la o vârstă fragedă, copiii au identificat mare parte din activităţile muncii de voluntar şi au înţeles că împreună, cu mintea şi cu sufletul îi putem ajuta cu amândouă mâinile pe semenii noştri , că împreună putem dovedi că ne pasă.
Sloganul acţiunii naţionale SNV-2015 a fost ,,Prinde gustul!” , lucru care s-a şi întâmplat.

voluntariat codlea (6) voluntariat codlea (16) voluntariat codlea (26)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic