Ne adresăm cititorilor, locuitori ai municipiului Codlea, cerându-le părerea în vederea protejării arealului Maial Codlea. Întrucât maialul este o zonă frumoasă, cu elemente unice (a se vedea Cercul Minunilor), teii bătrâni, credem că se impune implicarea autorităților în păstrarea și conservarea maialului, dar și în pregătirea acestuia ca zonă de recreere.
Concret. Accesul autoturismelor în maial să fie interzis. Zona să fie reabilitată, astfel ca oamenii care doresc să își petreacă timpul liber să beneficieze de spații special amenajate cu foișoare (masă și bănci + grătare), coșuri de gunoi, dar mai ales liniște și aer curat. Modelul după care s-ar putea realiza foișoarele poate fi cel pe care locuitorii l-au putut observa în zona Colorom, la ieșire din oraș, pe partea stângă.
Sau lucrurile pot rămâne așa cum sunt, fiecare persoană să intre cu mașina și manelele în portbagaj.
Depinde de votul fiecăruia să convingem administrația că avem nevoie să respectăm natura!
Si cu baza sportiva cum ramane? Proiectul nu era cumva pe maial? S-au pierdut banii aia si se doreste sa se uite de el? Ai ajuns om politic…
Nu esti documentat, nemultumitule. Baza sportiva se va realiza in partea de jos a maialului. Daca revezi articolele publicate pe acest subiect, vei observa ca amplasamentul este de la dig (de langa case) si pana la iesirea din partea stanga, pe straduta. Zona maialului pe care o dorim protejata este partea din sus, de la iesirea din „Ciocrac”, pana in spate.
Unde se voteaza?ca nu imi apare nimic,cu da sau nu,ori se pun voturile fara acordul meu?
decat sa strangeti pareri de opinie, mai bine faceti liste de semnaturi. De exemplu: locuitorii fagarasului au strans 6000 (sase mii) de semnaturi pt construirea ocolitoarei (dn 1)orasului ca sa scape de tiruri si trasportul greu care distrug strazile si produc fisuri caselor. (as putea adauga minimalizarea producerii accidentelor, tulburarea fonica, poluarea cu microparticule etc)pe care le trimit miniserului transporturilor. eu cred ca cu putina initiativa si ceva munca, codlenii ar putea sa-i intreaca pe fagaraseni si sa stranga de doua ori mai multe semnaturi. s-ar putea chiar face un referendum care sa se sutina o data cu alegerile prezidentiale (atunci vor venii codlenii oricum la vot si vor putea (daca vor) sa puna x-da! sau x-nu! la un referendum.
eu nu sunt foarte des in codlea, dar des destul incat sa ma enervez de gropile cauzate de transportul greu sau de codusul cu 20 la ora in spatele uni tir prea incarcat, sa vad copiii in pericol cum trec strada cand tirurile franeaza in ultima clipa, depasiri de autoturisme mici cu tiruri in coditii putin vizibile, sa te plimbi pe strada si sa miroase a gaze arse etc) Acum, hai sa exagerez: daca se va costrui baza sportiva vor fii si mai multe trasporturi grele in oras: camioane de constructie si tiruri care traverseaza orasul …
Comments are closed.