Oamenii frumoși știu să facă o zi minunată!

0
956 vizualizari
views

Fundatia Rafael (49)

Joi, 22 august, o zi ca oricare alta, doar că niște oameni frumoşi s-au decis să o facă minunată. Într-un decor impresionant, oferit de pădurea care străjuieşte lacul şi strandul, s-au auzit, pentru aproape două ore, glasuri inocente şi pline de bucurie, confruntându-se într-un mişcător concurs de karaoke.

Astfel, Asociaţia Copiii de Cristal, Asociaţia Nevăzătorilor, Complexul de Servicii Sociale Albina, Centrul de Zi al Direcţiei de Servicii Sociale şi, bineînţeles, Fundaţia Rafael, organizatorul concursului, s-au întâlnit, cu sprijinul Primăriei Codlea, al Şcolii de Arte şi Meserii, al Bisericii Evanghelice şi al Ştrandului Codlea, pentru ca beneficiarii lor să se bucure de muzică şi să-şi dăruiască unii altora voie bună şi putere.

Viaţa unei persoane cu dizabilităţi este dramatică în sine, o luptă de zi cu zi… De aceea, reunirea mai multor luptători dornici să-şi trăiască viaţa frumos este plină de energie.

Fundatia Rafael (41)Aşa a fost şi astăzi… Concursul a fost, de fapt, un prilej extraordinar de a se cunoaşte, de a socializa şi de a se împrieteni. De aceea, toţi au fost câştigători la această probă. A urmat şi a doua probă a concursului, foarte disputată: “recunoaşte melodia!”, probă la care una dintre echipe a fost fără greşeală, iar celelalte trei au fost foarte aproape de câştigători.

După ce s-au împărţit premii şi diplome câştigătorilor, participanţii au fost serviţi cu dulciuri şi cu băuturi răcoritoare şi au dansat pe muzica oferită cu generozitate de gazdele noastre.

Aproape de înserare, microbuzele au venit să ne ducă pe toţi  pe la casele noastre. Amintiri plăcute se depun încă în memoria fiecărui participant, inclusiv în cea a doamnei Irina Palade, cea care a prezentat cu profesionalism şi cu mult suflet întregul spectacol, devenind şi mai iubită de beneficiarii noştri.

Nu au lipsit nici sponsorii acestui eveniment, atât ca persoane fizice: doamna Mirela Suranyi şi domnul Cătălin Muntean, cât şi ca agenţi economici care ne-au obişnuit să ne fie aproape: Exotic Codlea, S.C. Lirov S.R.L. şi LingemannBeschaffungssysteme.

Parteneri media au fost Codlea-Info şi TVS Braşov.

Specialişti, voluntari şi părinţi, toţi au fost încântaţi să vadă îndrăzneala cea bună a beneficiarilor şi bucuria lor. Viaţa este frumoasă, cu toate încercările ei.

Claudiu Ștaier,

Președinte

Fundația Rafael

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic