Zodiac – Ce ne rezervă astrele pentru 2017

0
1.510 vizualizari
views

Ce ne rezervă astrele pentru anul 2017? Va fi un an bun? Dacă da, pentru cine? Influența astrelor asupra zilei și ascendentului orei de naștere, decadei și lunii, și-au spus cuvântul și nu mai sunt simple speculații ori povești. Astrele me influențează viața în mare măsură.

Berbec

Uranus se află în continuare în Berbec pe tot parcursul anului 2017 (de fapt, până în luna mai 2018), îndemnându-te la revoluții personale de mare anvergură și la schimbarea mentalității în ceea ce privește modul în care înțelegi să te arăți celorlalți.

Nevoia de independență a Berbecilor este puternic accentuată în 2017 de tranzitul lui Uranus în Berbec, la fel și impulsivitatea. Prin urmare, este recomandat să fii prudent(ă), pentru că altfel îți poți transforma cu ușurință viața într-un haos.

În lunile mai și noiembrie 2017, trigonul dintre Uranus și Saturn îi încurajează pe Berbeci să își armonizeze experiențele trecute cu intențiile legate de viitor și îi îndeamnă să dea dovadă de răbdare și perseverență dacă vor să aibă rezultate solide pe termen lung.

Saturn rămâne până pe 20 decembrie 2017 în casa a IX-a a Berbecului, ceea ce înseamnă că mai ai de lucru la definitivarea și/sau actualizarea filosofiei și a convingerilor după care îți conduci viața. De asemenea, s-ar putea să constați că mai ai nevoie de aprofundarea studiilor sau a anumitor cunoștințe pentru a putea ajunge acolo unde îți dorești în viața profesională.

În ceea ce privește filozofia de viață, vei avea timp să te gândești și să te tot răzgândești din aprilie până în august 2017, adică în perioada când Saturn retrogradează. Apoi, până la finele lunii decembrie 2017, ar trebui să tragi concluzii și să vezi cum poți aplica tot ce ai învățat nou pentru a-ți începe cariera sau pentru a o îmbunătăți. Sau care dintre ofertele primite merită atenția ta. Citește mai multe pe eastrolog.ro

Taur

Anul 2017 se anunță dinamic pentru Tauri, mai ales din punct de vedere profesional și financiar.

Schimbările bat la ușă și pot genera stres, dar dacă înveți să nu te opui cu obstinație, totul se poate transforma în entuziam și elan creator. Negativismul îți poate crea însă probleme de sănătate, tensiuni nervoase inutile și, de aceea, se recomandă prudență mai ales în primele opt luni ale anului 2017.

Prezența lui Uranus în casa a XII-a a Taurului (casa subconștientului, a dușmanilor secreți, dar și a bolilor cronice) promite să scoată la iveală și în 2017 o serie de programe subconștiente dăunătoare, care te țin pe loc, mai ales în ceea ce privește direcția în carieră. Citește mai multe pe eastrolog.ro

Gemeni

În 2017, viața Gemenilor pare să se învârtă în jurul relațiilor, care tind să se tensioneze în prima jumătate a anului, și/sau în jurul copiilor, dacă este cazul.

Poate că nu reușești să te decizi dacă acum este momentul cel mai potrivit pentru a face un copil. Sau poate că apariția neașteptată a unui copil te obligă să îți revizuiești proiectele pe termen lung și să-ți reconfigurezi complet imaginea despre viitor.

În 2017, prietenii te pot lua prin surprindere, nu neapărat în… continuare pe eastrolog.ro

Rac

Anul 2017 se anunță turbulent pentru Raci, plin de răsturnări de situație în legătură cu familia, căminul și cariera. Pentru un suflet sensibil ca al Racilor, numeroasele fluctuații care se întrevăd în 2017 pot fi dificil de gestionat, dar ele anunță schimbări mai degrabă pozitive, chiar dacă pot fi cam radicale.

Jupiter se găsește încă din anul precedent în casa a IV-a a Racului, iar în 2017 va fi implicat în aspecte tensionate cu Uranus, situat în casa carierei Racului, și cu Pluton, situat în casa relațiilor Racului. Astfel, instabilitatea din carieră poate avea repercusiuni asupra… continuare pe eastrolog.ro

Leu

Cu casele cadente puternic activate și în 2017, indicat ar fi să te gândești bine la ceea ce ai realizat până acum și la pașii de urmat pe mai departe. Extrăgând învățăturile din evenimentele trecute, ai toate șansele să construiești pe baze solide în viitor, mai ales în plan profesional și relațional.

Leii au parte de… continuare pe eastrolog.ro

Fecioară

Pentru Fecioare, anul 2017 se anunță plin de provocări financiare care, cel mai probabil, vor declanșa nevoia de revoluție profesională, nevoia de a-și reorganiza activitatea astfel încât să își poată plăti datoriile vechi fără să mai facă altele noi.

Jupiter se găsește în casa banilor Fecioarei până pe 10 octombrie 2017, ceea ce este, în principiu, de bun augur și favorizează câștigurile, dar… continuare pe eastrolog.ro

Balanță

Cu două eclipse (una de Lună pe 11 februarie și una de Soare pe 21 august) în casa prietenilor, a grupurilor sociale, a speranțelor și a idealurilor de viitor, e clar că în 2017 Balanțele ar face bine să reconsidere anumite proiecte pe termen lung, dar și oamenii alături de care doresc să își construiască viitorul.

Mijlocul lunii februarie 2017 poate marca desprinderea de anturaje care nu te reprezintă și care te consumă…. continuare pe eastrolog.ro

Scorpion

2017 este pentru Scorpioni un an al discuțiilor în contradictoriu, mai ales în legătură cu banii/sursele de venit.

Cum Pluton, planeta care guvernează Scorpionul, se află în casa comunicării Scorpionului, îți păstrezi și în 2007 puterea de convingere. Se accentuează însă – mai ales la final de martie, început de aprilie și la începutul lui august 2017 – predispoziția de a manipula sau de a deveni agresiv verbal ori de a forța accesul la.. continuare pe eastrolog.ro

Săgetător

Jupiter, guvernatorul Săgetătorului, va tranzita până la 10 octombrie 2017 casa a XI-a a Săgetătorului (casa prietenilor, a grupurilor sociale și a idealurilor), apoi va intra în casa a XII-a a Săgetătorului (o casă a izolării, a acțiunilor din spatele scenei, a subconștientului).

Periplul lui Jupiter prin casa a XI-a sugerează că în 2017 grupurile din care faci deja parte sau la care vei adera vor juca un rol deosebit de important în dezvoltarea… continuare pe eastrolog.ro

Capricorn

Pentru Capricorni, anul 2017 se anunță plin de evenimente în plan profesional. Fii pregătit să îți concentrezi eforturile spre acest sector de viață, care promite să îți aducă beneficii însemnate!

Ar fi bine, însă, să îți dozezi corect eforturile și să eviți suprasolicitarea, pentru că Saturn, stăpânul Capricornului, se găsește în continuare în casa a douăsprezecea a Capricornului (până la 20 decembrie 2017). Din această poziție, Saturn te invită la un bilanț atent al realizărilor de până acum, dar poate genera și… continuare pe eastrolog.ro

Vărsător

Anul 2017 aduce Vărsătorilor agitație și stres, oportunități de deplasare, de aprofundare a studiilor și cunoștințelor, dar și posibilitatea de a experimenta lucruri cu totul noi și provocatoare.

Axa cunoașterii Vărsătorului (casele a III-a și a IX-a) este energizată în 2017 de opoziția Jupiter-Uranus, care se face mai puternic simțită la începutul lui martie și sfârșitul lui septembrie. Uranus este guvernatorul Vărsătorului, iar prezența sa în casa comunicării și a învățării Vărsătorului încă din 2011 (până în 2018) ar trebui să te conducă spre o schimbare a tiparelor de gândire, spre o schimbare a percepției asupra.. continuare pe eastrolog.ro

Pești

Călătoriile pe care ți le dorești sau care îți sunt necesare în 2017 ar putea întâmpina dificultăți, cel mai probabil de natură financiară. Ideal ar fi să nu te împrumuți, ci să îți chibzuiești mai bine cheltuielile. Dacă ești student departe de locurile natale, va trebui să înveți să îți drămuiești mai bine banii primiți de-acasă, pentru că cei care te susțin ți-ar putea reproșa că cheltuieși prea mult și ar putea chiar să îți reducă subvențiile.

De altfel, instabilitatea financiară îți poate da bătăi de cap mai tot anul 2017, în special dacă dai curs impulsului de a…. continuare pe eastrolog.ro

zodiac_2017

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic