Școala de vară “În țara copilăriei”, o premieră la Codlea

0
921 vizualizari
views

Școala Gimnazială nr. 2 Codlea a organizat, în perioada 4-14 iulie 2016, Şcoala de vară “În țara copilăriei”.

Proiectul și-a propus să răspundă unei nevoi crescânde a copiilor de a participa la activități educative și în timpul vacanței de vară. De asemenea, părinții și-au exprimat dorința de a-și înscrie copiii la aceste activități ale școlii de vară, apreciind obiectivele acestui proiect: încurajarea și stimularea lecturii, stimularea inițiativei personale a elevilor, dezvoltarea capacității de autocunoaștere, formarea și dezvoltarea spiritului de echipă, dezvoltarea nevoii de succes, sensibilizarea elevilor, părinților, a cadrelor didactice despre importanța activităților nonformale ca posibilitate de comunicare și de cunoaștere.

Proiectul Școlii de vară “În țara copilăriei” a avut ca principal scop valorificarea potențialului intelectual al copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, în special capacitatea acestora de a-și perfecționa competențele acumulate în timpul anului școlar și de a le folosi în diverse contexte. În afara acestor scopuri științifice, proiectul și-a propus și scopuri culturale și sociale, constând în socializarea copiilor din diverse unități de învățământ din Codlea.

În fiecare zi, de la ora 9 la ora 12, cei 25 de copii înscriși, organizați pe trei grupe de vârstă, au participat la ateliere de dezvoltare personală, știinte, teatru, artă decorativă, educație financiară și jocuri sportive.

Pe parcursul a 10 zile în cadrul Şcolii de vară – ediţia I, au fost organizate activităţi în care au predominat CREATIVITATEA ŞI ARMONIA.

La Şcoala de vară, copiii s-au jucat creând, au învăţat jucându-se, s-au implicat într-o gamă variată de activităţi interactive, creative şi recreative: jocuri, lucrul în grup, prezentări, concursuri şi bună dispoziţie. În atelierele Şcolii de vară, participanţii au descoperit cuvintele vrăjite, culoarea şi fantezia, alături de jocuri în aer liber. Toţi copiii au fost călăuziţi cu grijă şi competenţă de o echipă de cadre didactice înarmate cu experienţă, profesionalism, entuziasm şi pasiune, echipă dornică de a-i introduce într-o atmosferă creativă, plăcută şi relaxantă de petrecere a timpului liber. Şcoala de vară a fost opţiunea cea mai potrivită pentru vara anului 2016.

 

În concluzie, proiectul Şcolii de vară “În țara copilăriei”, unic în peisajul educațional municipal, a constituit o premieră la Codlea și a fost apreciat atât de copii, cât și de părinți și de bunici, datorită activităților inedite și diverse, fapt care s-a concretizat printr-o participare numeroasă și care presupune reeditarea lui.

“Dacă nu acum, atunci când?
Dacă nu aici, atunci unde?
Dacă nu toţi, atunci cine?”

 

Profesor pentru învățământ primar și preșcolar, Cătălina Velișcu

DSC02700 (Copy) DSC02763 (Copy) DSC02774 (Copy) DSC02842 (Copy) DSC02902 (Copy)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ