Regina Maria deschide o nouă policlinică în Centrul Civic al Brașovului

0
1.589 vizualizari
views

La 8 ani de la deschiderea primului centru medical din Brașov, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își consolidează prezența în oraș prin inaugurarea Policlinicii Centrul Civic. Cu o investiție de peste 600.000 de euro, noua unitate este localizată în proximitatea Campusului Medical Brașov și duce mai departe angajamentul de a susține calitatea actului medical la cele mai înalte standarde.

De la deschiderea primei clinici REGINA MARIA din Brașov, rețeaua de sănătate a realizat investiții de peste 6 milioane euro în tehnică, echipamente și aparatură de ultimă generație. Aceste investiții au facilitat accesul la consultații, investigații, analize medicale și servicii de medicina muncii pentru pacienții din întrega regiune.

Ne-am început activitatea în Brașov în 2011, atunci când am deschis primul centru REGINA MARIA din oraș. Suntem bucuroși să lansăm o nouă unitate medicală, ocazie cu care întărim amprenta locală în orașul care ne-a primit de fiecare dată cu brațele deschise. Realitatea este că am deschis această locație pentru că cererea a depășit capacitatea, iar proximitatea spitalului joacă un rol important în extinderea capacității noastre operaționale. Astfel, asigurăm condițiile optime pentru ca un număr și mai mare de pacienți să aibă acces la medicii noștri și la locațiile noastre, ducând mai departe angajamentul Rețelei de sănătate REGINA MARIA de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din județul Brașov.”, a declarat Fady Chreih, CEO REGINA MARIA.

Noua policlinică REGINA MARIA are o suprafață de 500 mp, dispune de 11 cabinete de consultații și oferă brașovenilor acces la o gamă complexă de peste 20 de specialități medicale. Cu o echipă formată din 40 de medici și dotată cu echipamente medicale de ultimă generație, Policlinica Centrul Civic Brașov se remarcă prin serviciile specializate în dermatologie.

Aflată pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 16, (lângă Camera de Comerț Brasov), Policlinica Centrul Civic Brașov este deschisă în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 20:00 și sâmbătă, în intervalul orar 8:00 – 13:00. Programările pentru consultații se fac atât la recepția centrului, cât și la numărul de telefon 021 92 68.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic