Demersuri pentru sănătatea copiilor noștri

0
1.784 vizualizari
views

Una dintre cele mai importante discipline opţionale care se predau în şcoli este „Educaţia pentru sănătate”. Din păcate, pentru că nu este obligatorie, doar 6 % dintre copii sunt înscrişi la aceste cursuri, potrivit datelor pe care le-a centralizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov. Părinţii, împreună cu elevii, aleg de cele mai multe ori o pregătire suplimentară la materii precum matematică sau limba engleză.

Deputatul PSD Roxana Mînzatu a organizat la sfârşitul săptămânii trecute dezbaterea „Educația pentru Sănătate în Școală”, ca urmare a discuţiilor purtate în ultimele luni cu părinţi din Braşov, şi a colaborării cu Asociaţia Happy Moms şi cu ISJ Braşov.

„Sunt vremuri extrem de competitive, aşa că părinţii, care vor să-şi pregătească mai bine copii în anumite direcţii, sunt de admirat, pentru că investesc în educaţia şi sansa pentru viitor a generaţiei tinere. Totodată, uneori chiar aceiaşi părinţi cer ca cei mici să aibă de la şcoală informaţiile despre sănătate, ca să nu primească unele greşite de la colegi sau de pe internet. În favoarea unei mai bune informări se pronunţă şi medicii, care se confruntă cu cazuri tot mai impresionante, cum ar fi diabetul apărut  la vârste fragede, sau apariţia unor boli cardio vasculare cu mult înainte de împlinirea a 18 ani”, a explicat parlamentarul braşovean.

La dezbatere au fost invitaţi şi au participat, decidenţii, părinţii, factorii interesaţi pentru a da naştere unei direcţii de acţiune – mai multă educatie pentru sănătate în Braşov dar şi în plan naţional. Ministerul Tineretului şi Sportului a fost reprezentat chiar de ministrul Marius Dunca, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean, de doi dintre oamenii de la vârf, Mirela Blemovici şi Ioan Negrilă.

„Chiar Ministerul Educației vizează mecanisme care să îmbunătățească mult participarea elevilor la această oră de educaţia pentru sănătate. În acelaşi timp, ca o concluzie, toţi factorii implicaţi trebuie  să acționeze, atât la nivel național dar și la nivel local în această direcţie. Este util să lucrăm multidisciplinar și în parteneriat în jurul școlii și al Ministerului Educației. Acum este momentul când trebuie să investim cu toții interes și efort în această temă. Doar așa școala va putea să ofere copiilor un set esențial de deprinderi de viață sănătoasă pentru ca ei să devină adulți puternici, creativi, capabili să facă față stilului de viață extrem de provocator și intens schimbător al societății prezente și viitoare”, a declarat Roxana Mînzatu.

Primul pas, în urma acestei dezbateri, va fi comunicarea directă cu Ministerul Educaţiei în privinţa problemelor ridicate de participanţi. În paralel, pe plan local vor fi puse bazele unei reţele de sprijin pentru părinţi. Aceştia trebuie să fie informaţi şi motivaţi să aleagă în număr mult mai mare studiul acestei materii de către copii lor.

roxana-manzatu roxana-manzatu-psdbrasov

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic