Atragere de fonduri la Codlea pentru dezvoltarea comunității marginalizate

0
2.027 vizualizari
views

Sau altfel spus, bani europeni pentru eradicarea sărăciei într-un program menit să implice atât administrația publică locală, cât și societatea civilă și angajatorii locali.  Proiectul este poate cel mai îndrăzneț de până acum și prevede accesarea de până la 7 milioane de euro, având ca scop reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a viceprimarului municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, care a semnat actele în cursul zilei de 10 august la București:

 
”...am semnat din partea Municipiului Codlea contractul de finanţare pentru proiectul “Sprijin pregătitor pentru facilitarea dezvoltării comunităţilor marginalizate din Municipiul Codlea – ZOOM”, depus în cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020. Obiectivul general al proiectului este elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Codlea, prin activităţi de constituire a unui Grup de Acţiune Local (GAL) conform cerinţelor DLRC (dezvoltare locală plasată cu responsabilitatea comunității), prin activităţi de identificare a zonei urbane marginalizate şi delimitare a acesteia, dar şi prin activităţi necesare elaborării strategiei, activităţi de animare, facilitare, implicare, mobilizare şi consultare a comunităţii urbane marginalizate vizate, pentru accesarea a maximum 7 milioane de euro pentru aceste comunităţi marginalizate, având ca obiectiv reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate. Aceste comunități se regăsesc în zona Câmpul Alb, Colorom, Cartierul 9 Mai și Cartierul Codlea Nord.
Este un prim pas în care administrația împreună cu societatea civilă (ONG-uri) și mari angajatori își vor da mâna pentru creșterea nivelului de trai în municipiul Codlea.” – Mihai Cîmpeanu.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ