ALEGERI EUROPARLAMENTARE – Cea mai bună echipă pentru Parlamentul European

0
733 vizualizari
views

PDL-Europa in fiecare casa

ALEGERI EUROPARLAMENTARE – Cea mai bună echipă pentru Parlamentul European

Monica Macovei

Monica Macovei are 40 de rapoarte votate ca raportor al Parlamentului European, mai mult decât toți cei 16 europarlamentari din PSD și PNL la un loc, fiind astfel cel mai eficient europarlamentar român. În total, Monica a fost raportor pentru 92 rapoarte, incluzând aici și rapoartele Grupului PPE. Rapoartele, adică legi scrise, negociate și adoptate, reprezintă cea mai importantă activitate din Parlamentul Europei. Monica Macovei a fost premiată pentru activitate la categoria Justiției si Libertăți Civile.

Monica Macovei a lucrat și finalizat Directiva privind confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni, care prevede, între altele, confiscarea extinsă a averilor nejustificate ale celor condamnați penal și a bunurilor puse pe numele unor rude sau prieteni.

Monica Macovei este și președinta Comitetului de cooperare UE-Republica Moldova, contribuind în mod esențial  la eliminarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova. Monica a inițiat și Rezoluția Anticorupție adoptată de Parlamentul European.

Dragoș David – candidatul Brașovului pentru Parlamentul European

În vârstă de 45 de ani, Dragoș David conduce din 2009 Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a unuia dintre cele mai înfloritoare din România, Brașov.

A contribuit din această funcție publică, la atragerea  a 250 milioane de euro, fonduri europene pentru dezvoltarea orașului. Are experiență în Parlamentul European, unde a activat din 2007 până în 2009. Este parte a conducerii puternicei organizații PDL Brașov din anul 2010.

Dragos David si Monica Macovei (Copy)

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ