Joi, 30 martie, s-a deschis Târgul Internațional de Carte și Muzică din Brașov, organizat de Libris și găzduit de Business Park, eveniment care se va desfăura pe parcursul a parcursul a 4 zile. La deschidere am avut deosebita plăcere de a admira lucrările artistului plastic Petrică Buhnici, care este de asemenea și director al Casei Municipale de Cultură Codlea, într-un vernisaj de expoziție chiar la intrarea în centrul Business Park.
Organizatorul, cel ”vinovat” de concretizarea unui eveniment cultural de o asemenea anvergură, domnul Virgil Oniță, recent întors de la Paris, unde a reprezentat România la invitația Institutului Cultural Român, a apreciat și de această dată lucrările maestrului Petrică Buhnici, cel de care îl leagă o strânsă colaborare în ultimii ani și care ne-a invitat să apreciem în acest sfârsit de săptămână lansările de carte și albume muzicale din cadrul Târgului Internațional de Carte și Muzică, concertele și recitalurile artiștilor prezenți, dar și literatura și autorii prezenți. Așadar, vom avea un adevărat festin de cultură în Brașov în perioada 30 martie – 2 aprilie.