Tânărul brașovean care a dat în judecată Guvernul Românei, are un nou termen la Curtea de Apel Brașov

2
6.449 vizualizari
views

Alexandru Goga a dat în judecată CNSU și Guvernul României pentru ultimele măsuri luate privind restricțiile. Nu poate accepta să îi fie încălcate drepturile în mod constant, spune acesta.

Așa cum vede el legislația, fiind avocat de 10 ani, un act administrativ așa cum este hotărârea pe care o atacă – cea prin care a fost modificată ora de la care cetățeanului îi este interzis să circule pe stradă fără declarație pe proprie răspundere, de la 23.00 la 22.00, este netemeinică pentru că în spatele acesteia nu există o analiză pertinentă.

Acesta consideră că oamenii nu știu ce drepturi au. Nu este vorba despre zădărnicirea combaterii bolilor, să nu se înțeleagă greșit. Dar oamenii nu realizează că între un arestat la domiciliu și un cetățean de rând nu este nicio diferență, dacă stai să te gândești.

În cursul zilei de astăzi, 22 martie, a avut loc primul termen în cererea de suspendare a HG privind extinderea restrictiei de la ora 23.00 la ora 22.00. Judecătorul cauzei a primit întâmpinarea de la Guvernul României și separat a mai fost primită o cerere de intervenție accesorie. Practic, intervine în proces si DSU din cadrul IGSU, solicitând respingerea cererii de a fi suspendat acest act administrativ.

”Astăzi s-ar fi putut judeca dacă nu ar fi existat intervenția DSU, intervenție normală până la urmă. Practic nu s-a putut judeca pe chestiuni de procedură. Timpul a fost foarte scurt. Si dacă cererea DSU ar fi fost depusă mai devreme tot s-ar fi acordat un termen, nu se poate vorbi despre tergiversare.”, a declarat Alexandru Goga la ieșirea din sediul Curții de Apel Brașov.

Noul termen este 25 martie, ora 10.00, termen la care cel mai probabil se va și soluționa cauza.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. Ar fi o mare victorie pentru democrație dacă omul câștigă…baftă dle avocat…si mult noroc..

Comments are closed.