Rânduri pentru un tânăr necunoscut

6
1.442 vizualizari
views

De doi ani fac naveta Codlea-Brașov cu „dubița”. Nu de puține ori am văzut liceeni sau tineri studenți care se „bat” să ocupe un loc, deoarece sunt obosiți și „manevrarea” smartphone-urilor nu se poate realiza în picioare. Problema apare atunci când în dubiță urcă mai multe persoane decât numărul locurilor disponibile. Se întâmplă ca printre persoanele care urcă să fie și oameni mai în vârstă sau părinți cu copii. Tânăra generație nu se sinchisește să cedeze locul acestor persoane, deoarece au „luptat” din greu să îl ocupe.

 
Săptămâna trecută am trăit o adevărată lecție de educație și bunătate. Un tânăr (pe care l-am văzut și la dus și la întors) cu dizabilități fizice vizibile a cedat locul pe care stătea unei doamne în jur de 50 de ani, deși în dubiță erau și alți tineri care ar fi putut face același gest. Dar nimeni, nici măcar eu, nu ne-am oferit să cedăm locul nostru acestui tânăr atât de special. Și când spun special, nu mă refer la problemele fizice ale acestuia, ci la noblețea lui sufletească. Stau și mă întreb: ce s-a întâmplat cu noi? De ce naiba nu ne uităm în jurul nostru și credem că totul ni se cuvine?

 
Tinere necunoscut, vreau să-ți mulțumesc pentru lecția oferită și te rog să mă ierți pentru faptul că nu ți-am oferit locul meu. În mintea mea se ducea în acele momente o bătălie: tu erai în față, culoarul dintre rânduri era plin de călători, iar eu eram în spate, pe scaunul din colț. Și mă tot gândeam…dacă îți spun că îți ofer locul meu ar fi fost incomodați ceilalți pasageri și probabil (la educația de care ai dat dovadă) ai fi răspuns negativ. Așa că, spre rușine mea, am ales să nu spun nimic și să mă comport ca toți ceilalți, deși în mod normal ofer locul unei persoane mai în vârstă, părinților cu copii sau unui OM așa cum ești tu!

 
Felicitări pentru felul în care te-ai comportat și cinste părinților care te-au educat așa!
Despre noi ceilalți….

 

Silviu Jurcă

transport codlea brasov

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

6 COMENTARII

  1. Frumos articol si tot respectul pentru copil si pentru parintii care i-au oferit o asemenea educatie. Sunt de acord ca tinerii, generatia asta noua, e putin lipsida de respect, insa, fiind vorba de vesnica dubita, oribila dubita, de ce nu se respecta numarul de locuri? Am facut naveta 5 ani de zile, iarna vara, aveam momente cand stateam efectiv lipiti de parbriz, de ce? Pt niste nenorociti de soferi si 5 lei in plus? Sau dati in care stateam cate 10 minute in plus, ca sa vina dubita plina, intr-o statie cu un nr cat de cat mare de oameni, si sa ni se spuna ca trebuie sa o asteptam pe urmatoarea. Minunat

  2. Intr-adevar o lectie de viata. Insa am o parere usor divergenta cu a ta referitor la prima parte a articolului; si anume ca, aceasta aglomeratie cu „dubite” incarcate peste capacitate este rezultatul ignorantei noastre, coroborate cu aviditatea patronilor firmelor ce opereaza cu aceste „dubite”. Ar trebui sa cerem conditii civilizate de transport si daca se poate cu locuri rezervate (evident pe scaune). Eu de cate ori am circulat cu aceste mijloace de transport am preferat masina urmatoare decat sa stau in picioare, nu pentru ca sunt batran ci pentru ca nici nu vreau sa-mi imaginez un accident rutier pe care o bubita supraincarcata l-ar putea avea. Asa ca… mai ganditi-va.

  3. si eu am facut si naveta si de multe ori dupa 10 ore de santier asi fi preferat un loc in ,dubita’dar de teama de a nu imi place sa mai lenevesc in scaun pana acasa si sa fiu, nevoit”sa ma ridic pt a da locu alte persoane mai in varstra sau ce stiu eu .priveam in jur si in speranta de a gasi sccaune ocupate de mai tineri ca mine sa cedeze ei locu….nici o sansa…..luoam loc in ….picioare..

  4. eu sunt de parere ce se duce drecu lumea asta cu totu` incepand de la cei care nu ofera un loc in dubita pana la pocaiti ca injura ca birjarii. asta e lumea in care traim si o sa fie din ce in ce mai rau va asigur

  5. Intr-adevar, gestul tanarului este unul foarte frumos. Din pacate, necesitatea lui este generata de nesimtirea unei firme de transport care isi permite sa transporte pasagerii in picioare intre doua orase. Mi se pare inadmisibil sa obtii licenta si, mai apoi, innoirea ei, in conditiile in care nu poti asigura un transport civilizat. Profiturile cred ca sunt frumusele, dar investitiile pentru cei care aduc acest profit, minime. Si noi acceptam cu nonsalanta ca unii sa se imbogateasca iar noi sa fim tratati ca niste fraieri.

  6. Un gest frumos… insa pacat ca primaria nu se implica DELOC…Pacat ca de fiecare data cand sa luat in discutie aceasta problema nu s-a intamplat nimic. Fac naveta zilnic spre brasov de mai bine de 5 ani… am auzit o gramada de lucruri , ba ca vine ratbv ba ca se schimba firma si multe alte lucruri, dar in final am ramas cu aceasi vesnica problema…si nici nu cred ca o sa se mai schimbe ceva… Eu unu dimineata mai bine mai merg pe jos 500 metri si iau trenul (e un tren spre brasov la 5:35) si ma simt mai ok… decat sa stau inghesuit in microbuzul ce pleaca plin din centru…ar trebui sa se implice mai mult organele abilitate… Primarie, politie, ANAF, RAR etc…

Comments are closed.