Prostia cea de toate zilele…

2
1.153 vizualizari
views

Prostia este un fenomen care a apărut odată cu Facerea Lumii şi care s-a perpetuat odată cu evoluţia speciei. Prostia este omniprezentă şi nemuritoare. Prostia este duşmanul deşteptăciunii. Dar, ceea ce este mai dureros e că proştii nu vor să rămână-n umbra. Nu, proştii –pentru că dacă nu-s şi fuduli, nu-s proşti destul – vor să se facă remarcaţi. Astfel, prostia a fost, este şi va fi întotdeauna la putere! O lume nebună, nebună de tot! O lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. O lume care a încetat să mai aibă idealuri, să înveţe, să se cultive!

Dar de unde atâta deşteptăciune când în România se ridică 100 de biserici şi 2 şcoli??? De unde când, indiferent cât de scurt este drumul ce îl avem de parcurs sau cât de aglomerat ar fi traficul, ne urcăm în maşină „să ajungem mai repede!”
Pentru că…îi avem pe Guţă, Salam, Minune…Pentru că avem OTV! Pentru că, deşi turcii ne-au contopit sute de ani, noi la şcoală învăţăm despre cele câteva victorii pe care le-am avut împotriva lor. Pentru că ieşi din şcoală aşa cum ai intrat. Pentru că donatorii de sânge sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masă.
Pentru că nu ştim unde ar trebui pusa o cratimă, pentru că e mai „cool” să ne „încântăm privirile” în limbaj de mahala:„k tr@ym 1n r0m@n1@”.
Pentru că învelim munţii în gunoaie şi fum de mici, pentru că ne c***m în mare pentru a economisi banii pe hârtie igienica.
Pentru că nu suntem capabili să facem nimic, acceptăm să devenim vasalii tuturor fomiştilor, ne dăm după cel mai puternic şi întotdeauna ne plângem de mila şi ne jelim pe la toate colţurile!
Pentru că ne complacem in situaţie, chiar dacă situatia în cauza pute şi e neagră rău de tot!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. […] Prostia cea de toate zilele… Thu Dec 09, 2010 14:43 pm Prostia este un fenomen care a apărut odată cu Facerea Lumii şi care s-a perpetuat odată cu evoluţia speciei. Prostia este omniprezentă şi nemuritoare. Prostia este duşmanul deşteptăciunii. Dar, ceea ce este mai dureros e că proştii nu vor să rămână-n umbra. Nu, proştii –pentru că dacă nu-s şi fuduli, nu-s proşti destul – vor […] […]

Comments are closed.