Pâine şi circ sau praf în ochi pentru locuitorii oraşului

5
1.239 vizualizari
views

Ca şi cum nu ne-ar fi ajuns lipsurile cu care ne-au obişnuit edilii, cei care ne-au privat de bunăstare în ultima perioadă, după ce au scumpit taxele şi au crescut până şi pretul la apa în şedinţele de consiliu, o adevărată bătaie de joc, s-au gândit că ar cam fi timpul să ne îmbuneze cu un strat de asfalt aruncat pe trotuarele oraşului. Cui îi foloseşte un strat subţire de asfalt şi câteva borduri plantate fără noimă, pe ici-colo, prin oraş?  A fost prima întrebare care mi-a venit în minte. De ce le-au trebuit 3 ani? Până acum nu au ştiut că ne-am rupt picioarele prin gropile din oraş? Să fi început o campanie electorală mascată sau este legat de faptul că se întorc foarte mulţi saşi codleni acasă cu ocazia împlinirii a 800 de ani de la atestarea documentară a cavalerilor teutoni pe meleagurile noastre, iar imaginea gestionării visteriei urbei este una bună văzută din afară? Construim parcuri între blocurile din cartier, că poate vom parca maşinile în sufragerie, în loc să ne gândim cum atragem investitori  pentru crearea de noi locuri de muncă în primul rând. Ar trebui lăudată atitudinea marilor angajatori din oraş, cei care îţi pun pâinea şi cuţitul în mână, şi aduc miliarde în fiecare an la bugetul local.

În tot acest timp, omul de rând munceşte pe brânci, sperând la o viaţă mai bună., iar în puţinul timp pe care îl are, pare fericit că îi miroase a covor asfaltic proaspăt, sub geam. Suntem manipulaţi şi ne îmbătăm cu apă rece că spitalul este încă al nostru, şi nu scăpăm ocazia să facem un circ ieftin din dorinţa de a ne vedea la televizor.

De parcă ar ţine cuiva de foame. Oamenii nu sunt naivi, iar dacă cei mai mulţi preferă să tacă momentan, este pentru că s-au săturat de pâine şi circ.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

5 COMENTARII

  1. Are un politician mare o firma de borduri sau ceva apropiat? Vad ca peste tot in romania au inceput sa schimbe bordurile.

  2. Este clar Ovidiu, au inceput campania electorala,daca si de data aceasta Codlenii mai pun botul la un trotuar si o bordura……. o „mare realizare” pentru cart. Magurii si str. 9 Mai intr-un mandat de 4 ani.
    Dar se pare ca pentru uni este o mare mandrie ce a facut edilul sef pentru ei si cartierul unde locuiesc, platim taxe si impozite de ne ia dracu in orasul asta si ne multumim cu cate-va BORDURI schimbate si acelea de o proasta calitate.

  3. Salut Ovidiu
    , nu pot decat sa iti dau dreptate ca se putea face mult mai mult in 4 ani. Dar nu cred ca e campanie, e mult prea devreme pentru asta. L-am intrebat si eu pe un consilier de ce se fac acum bordurile si mi-a spus ca au primit fonduri pentru a reface 8 km de trotuare. Cum au reparat trotuarul de pe 9 mai, eu ma bucur.
    Poate ca ar trebui sa ii si apreciem cand fac ceva bun, ca de condamnat ii condamnam intr-una. Stiti ca nu sunt un fan al primariei si in nici un caz al PDL, dar nu mi se pare corect sa ii critici si cand fac ceva bun pt urbe, mai ales daca nu o fac cu bani de imprumut, ci „gratuiti”… Cu stima, Dorin

    • Salut Dorine,
      si eu sunt un fan primarie, insa ma doare faptul ca nu au un om acolo care sa dea comunicate de presa, sau anunturi prin care sa explice anumite lucruri, lumea ar intelege mai multe lucruri asa tot timpul ramane loc de interpretari. Am incercat de cateva ori sa stabilesc o legatura permanenta si nu am fost refuzat insa legatura se pierde undeva pe drum, insa eu tot am speranta ca se poate ! Numai bine !

  4. Aproape sigur la anul nu va mai fi primar Puiu Popa, sunt tare curios ca va fi cu urmatorul. La fel de curios sunt si cand va avea cineva curajul sa spuna despre un „inamic” al sau: „Dle aici a facut bine, jos palaria”. Dorin

Comments are closed.