,,Jurnal absent”, un volum pentru inimi mereu tinere

3
1.260 vizualizari
views

Cati Gavril,  ascultatoare de suflet a emisiunilor Radio Codlea, om de o rara sensibilitate, aduce cititorilor un volum de versuri sublime asternute cu tristete intr-un ,,Jurnal absent” tiparit de Editura PIMCOPY.

Autoarea din Ploiesti promoveaza in viata de toate zilele tinere talente din orasul nostru si de pretutideni, pentru ca frumusetea creatiei este universala, nu cunoaste granite. De Craciun va publica un nou volum pentru copii.

Cati Gavril s-a născut în dimineaţa zilei de 11 februarie 1962 în Slobozia. A absolvit Liceul Pedagogic şi cursurile Universităţii Spiru Haret, Facultatea de Psihologie. Prima scriere a pus-o pe hârtie la vârsta de 5 ani. Se numea “COLOANA INFINITULUI” şi suna în felul următor:

“Aici, ţara-i de piatră / sculptată în noi / de mâna lui Brâncuşi.

Aici, oamenii curg ca un râu / pentru ca totul să devină / Infinit”.

A încercat să se afirme în lumea virtuală, publicând pe diverse site-uri literare şi de specialitate, însă a simţit răceala pregnantă a impersonalului şi a revenit la presa scrisă, publicând texte literare şi de specialitate în ziare locale şi în reviste tematice.

Volumul personal “JURNAL ABSENT” apărut la începutul acestui an a încununat cu succes confesiunile lirico-epico-dramatice puse pe hârtie de-a lungul timpului.

Cartea aminteşte de „focul” magic al iubirii, ce izvorăşte din acele „inimi tari” ale oamenilor care au forţa şi curajul de a nu se resemna, ci continuă să creadă în speranţele, visele şi idealurile lor… Astfel, prin visul autoarei, lung ca o sfoară de aer, gândurile-i mi-au trasat mângâieri adânci… Mângâierile zilei de mâine, în versurile de azi, despre ziua de ieri… , consemneaza in prefata  Patricia Lidia.

Dar cel mai bine vorbesc despre Cati Gavril randurile cartii:

Sunt ultimul semn de mirare / Caut răsăritul  şi fug de apus…

Sunt ca o sală de-aşteptare /Am spus tot ce aveam de spus.

Sunt ultimul tren care pleacă / Caut un loc  unde să poposesc,

Dar caut de-o viaţă întreagă / Am obosit…nu pot să opresc!

Sunt ziua de ieri şi ziua de mâine, / Caut răspunsuri în toate,

Sunt ca o felie uscată de pâine / Sunt foarte aproape şi foarte departe.

Sunt ultima silabă din ultimul cuvânt, / Caut în gânduri povestirea…

Sunt doar ce-am fost şi ceea ce sunt / Eu sunt finalul…sunt amintirea.

RUGĂMINTE

Mi-e greu să aleg azi cuvinte / Şi să  străbat cu ele o iubire,

Mi-e greu să merg înainte. / E ultima mea amintire.

Salvaţi-mă de mine, vă implor! / Argintul din păr mă cuprinde

Şi anii sunt grei şi mă dor / La licitaţii false, viaţa îmi vinde!

Priviţi-mă-n ochi şi-ntoarceţi privirea, / Când o să plec să nu mă căutaţi,

Rămâneţi doar cu amintire… / Şi plânsul meu ceresc să îl aflaţi.

PORNESC

Pornesc cu visul înapoi / Spre orizontul definit,
Şi nu mai ştiu care din noi / Trăieşte trist sau a murit.

Pornesc război pe timp de pace, / Rostesc cuvinte învrăjbite,
Un sunet trist…vioara tace, / Suntem doar două suflete ciobite.

Cu stângul pornesc înainte / Să ştiu ce culme voi atinge,
Şi ştiu blestemul în cuvinte / Şi rugăciunea ce îl stinge.

Pornesc spre noi, sau peste noi/ Şuvoaiele de gânduri demascate
Şi ne oprim tot amândoi… / Dar tu aici, eu mai departe.

Rămâi un vis sau un coşmar, / Desparte-mă de legea ta,
E între noi o piatră de hotar / Şi între noi, mereu va sta!

ILUZIA UNEI IUBIRI

Simt în mine o flacără / Care îmi dă / Iluzia unei iubiri.

Dacă flacăra din mine / Mă va mistui?!
Dacă aripile / Cu care m-ai înzestrat / Îmi vor arde?!

Poate mă voi transforma / Într-un fluture fără aripi
Şi doar cu aripile tale, / Vom zbura împreună
Către niciunde, / Către nicăieri,

Ne vom contopi / Într-o singură aripă,
Într-un unic zbor / Înspre primordial

Sau iraţional…Undeva, / Unde să nu ne pierdem
Eu de mine, / Tu de tine,/  Noi, de noi…

Emotiile transmise de mesajele poetice sunt dovada arderii intense in iubire, in trairi, in circumstante, ferestre prin care avem voie sa patrundem in intimitatea unui suflet curat, al unei constiinte.

Vibratiile acestei inimi aduc in fata cititorilor nelinisti, incertitudini, stari, regrete, sperante, iluzii, tristeti, bucurii.

Cati Gavril, cantec de vis, te iubim si  asteptam sa ne mai trimiti frumoasele tale versuri.

Cu respect, echipa Codlea-Info (octombrie 2011)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

3 COMENTARII

  1. Frumos, felicitari Cati !
    Imi place, pana si grafica …exista in Brasov un loc de unde se poate cumpara ?

    • Multumesc, Robert!
      Grafica a fost executata de fiul meu, Dan Adrian Nistor.
      Cartea se poate procura doar de la mine.:)

Comments are closed.