Intrarea pe ,,Interzis” – Obişnuinţă sau inconştienţă?

15
4.846 vizualizari
views

Interzis Codlea Info

În Codlea există mai multe străzi pe care se circulă cu greutate din cauza parcărilor care ocupă o bună parte din suprafaţa carosabilă. Situaţia nu pare a avea rezolvare din cauza imposibilităţii de a crea alte locuri de parcare. Cartierele au fost construite într-o perioadă în care nimeni nu se gândea că va creşte atât de mult numărul de autoturisme ce vor trebui parcate acolo.

Pentru evitarea aglomeraţiei în zonele respective, autorităţile locale au decis transformarea unor străzi în drumuri cu sens unic.

Nu toţi conducătorii auto din Cartierul Măgurii sunt, însă, multumiţi de noile interdicţii de circulatie, fiind nevoiţi acum să ocolească pentru a ajunge unde doresc. În plus, nu toată lumea respectă restricţiile, mai ales şoferii care aprovizionează magazinele din zonă.

Semnul ,,INTERZIS” la intersecţia străzilor Freziei şi Panseluţei pare a fi pur si simplu un semn ,,invizibil” pentru majoritatea şoferilor care circulă în această zonă. Să fie o obişnuinţă sau pur şi simplu aceşti şoferi nu-şi dau seama de riscuri circulând pe interzis?

În faţa blocurilor se joacă mulţi copii din cartier printre maşinile parcate.

Intersecţia este situată în apropierea Şcolii Generale nr. 3, străzile fiind de obicei pline de elevi (mai ales în orele de vârf), supuşi riscului de a fi accidentaţi de şoferii care circulă pe sens interzis cu viteză mare, pentru a trece mai repede de segmentul de drum unde accesul nu le este permis.

Obisnuinţa sau inconştienţa de a circula pe interzis poate duce la accidente.

Fiecare şofer ar fi bine să fie responsabil,  să respecte regulile de circulaţie şi să conducă prudent!

Codul rutier prevede pentru această contravenţie sancţiune constând 2-3 puncte penalizare şi 2 puncte amendă (între 70 şi 105 lei).

Ai grijă de viaţa ta şi a celor din jur! Viaţa are prioritate!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

15 COMENTARII

  1. Nu inteleg ce va mira, atata timp cat politia sta la panda pe DN1 in mislocul orasului cu radarul pornit.

  2. Pentru cineva care se deplaseaza in/din parcarea de langa magazin (prima la stanga) in fiecare zi nu este nicio placere sa ocoleasca mereu pentru a ajunge acasa…

  3. E vina primariei. De cand se amenajeaza parcare in intersectie? si tot acolo, in intersectia de unde s-a filmat, sunt mai multe masini parcate chiar pe trotuar, daca nu ma insel e chiar si un logan rosu parcat. nu-i asa Corina?

  4. Se refera si la parcari. citat:În Codlea există mai multe străzi pe care se circulă cu greutate din cauza parcărilor care ocupă o bună parte din suprafaţa carosabilă. Situaţia nu pare a avea rezolvare din cauza imposibilităţii de a crea alte locuri de parcare. Cartierele au fost construite într-o perioadă în care nimeni nu se gândea că va creşte atât de mult numărul de autoturisme ce vor trebui parcate acolo. 😛

  5. Ciprian, cred ca primaria a gandit acest sistem de circulatie cu sens unic tocmai datorita faptului ca, avand parcari pe stanga si pe dreapta, este imposibil sa se petreaca doua masini prin cartier. Dar parcarile nu au legatura cu circulatia pe interzis. Daca este indicator rutier, este lege. Simplu. Cand primaria va decide altfel, vom proceda si noi la fel. Data viitoare vom face articolul cu o camera HD si nu vom mai filma pe dupa sticla sa nu se vada masinile.

  6. ar fi bine sa puneti camera hd care in prezent nu o aveti, ca sa vedeti si cate masini trec regulamentar si cate trec neregulamentar pentru ca de cand s-a amenajat o alta straduta prin spatele blocurilor foarte multe masini trec pe acea straduta si eu unu nu-i mai vad eficienta acelui sens unic si alta chestie eu unu vad ca voi scrieti articole luand totul in nume personal si nu in numele tuturor locuitorilor, ganditi-va ca in zona cu pricina sunt parcate aproximativ 50-60 masini, de ce in continuarea strazii pe panselutei se poate circula pe o banda 2 sensuri pana la blocul 5 in jos care e distanta aproape tripla si pe acolo unde ati filmat nu se poate, dar asta e trebuie sa scriem si noi ceva pe site ca de nu ne da patronul in somaj

    • Dragul meu, camera hd exista si chiar special conceputa pentru filmari de la inaltime dar nu ne intereseaza numarul masinilor, nici nu avem timp sa stam sa le numaram, dorim doar sa atragem atentia asupra pericolului la care soferii inconstienti ii expun pe ceilalti participanti la trafic, mai ales copiii din cartier care merg spre scoala. cat despre parcari….construieste locuri de parcare si vei fi regele orasului.
      p.s. Loganul rosu e parcat regulamentar. Nu exista nici o restrictie cu privire la parcarea pe trotuar …..daca apare un semn nou de circulatie pe strada sa ma anunti si pe mine….

      • Nu ne intreba pe noi despre restrictiile de circulatie din oras. Doar autoritatile abilitate pot sa iti raspunda. Incearca la Primarie…

    • Daca consideri ca ai abilitati de jurnalist si esti capabil sa demonstrezi asta, esti invitat sa faci ceva mai bun decat ce facem noi acum. Vei avea respectul meu sincer si probabil vei deveni colegul nostru….Cand publicatia Codlea-Info o sa aiba patron, eu voi fi primul care o sa plec.

  7. Ciprian, tu intri pe interzis pe acolo? Sau nu, reformulez: De cate ori ai intrat pe interzis? 🙂 Hai sa nu ducem discutia in derizoriu. Uite, iti propun sa ne trimiti diferite materiale pe care sa le difuzam, sunt convins ca apreciezi oferta si ca nici fara loc de munca nu vei ramane. 🙂

    P.S. Avem camera HD.

  8. Da corect Politia in loc sa ia masuri sta la pinda in intuneric si mai nou politia Ghimbav vine si da amenzi in Codlea ca a noastra nu mai este capabila , avem trei politii in Codlea mai nou locala , nationala si politia Ghimbav si cu toate trei s-a furat luminile de la bradul de Craciun si statuetele care reprezentau nasterea lui Isus felicitari domnilor comandanti!!!!!

  9. da groapa aia nu o vede politia, pentru ca apoi tre sa faca constatare sa mearga sa declare la primarie si aia de acolo iti dau cu hartia in cap daca le zici de drumuri…….Romania

Comments are closed.