Impotenţa municipalităţii se vede din vârful Măgurii Codlea

8
1.709 vizualizari
views

DSC_0012 (Copy)

Nu trebuie să fii un bun gospodar ca să ştii că omul sfinţeşte locul. A nu se înţelege că îţi chemi un preot să îţi facă slujba de sfinţire a locului pe care stai. Dacă ar fi dupa mintea mea şi aş lua-o ad-literam, primul gând ar fi să îl rog pe părintele Cioacă (pe dumnealui îl ştiu mai bine) să sfinţească clădirea ce adăposteşte ilustrele minţi luminate (scuzaţi pleonasmul), cârmuitoare de obşte. Şi tot un proverb spune că omul îşi face vara sanie şi iarna căruţă, şi înclin să cred că şi de această dată mai marii noştri au luat-o de bună şi că acum, în miez de iarnă, caută florile de prin sensurile giratorii să le ude. La vară, vor ieşi cu plugurile prin oraş să dea zăpada, că aşa e zicala.

Când îi întrebi de ce Codlea este sub nămeţi de atâtea zile, eşti pasat de la o instituţie la alta.

,,Nu noi, RASC-UL..”( …) sau.. ,,Nu e treaba primăriei, ci a serviciilor comunale.. ”

Sătui de atâta aşteptare şi abureală aburitoare,  de o impotenţă a municipalităţii care este vizibilă din avion, oamenii de pe Tudor Vladimirescu (una dintre cele mai circulate străzi) au ieşit să dea zăpada cu ce au: sape, roabe şi lopeţi, mături de nuiele. Urăsc să critic, îmi spuneam în urmă cu câteva zile, să mai aşteptăm, că poate iarna i-a luat pe nepregătite şi le trebuiesc vreo 2-3 …5 zile până vin cu utilajele de dat zăpada, cu material antiderapant…

N-a venit nimeni.. Doar ninsoarea, din nou. Pardon, a venit băiatul de la primărie să plătesc impozitul, dar asta era anul trecut. Ce bine că nu te uită cu dările..

P.S. Celor care le-a ajuns până-n gât zăpada din drum, care şi-au rupt picioarele şi maşinile printre bucăţile de gheaţă, le propun reechilibrarea psihicului în liniştea cele 7-8… 9 sau 10 parcuri noi, sau câte or fi. Chiar aşa, or fi fost sfinţite?

(Video) În lipsa utilajelor, codlenii dau zăpada cu ce pot

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

8 COMENTARII

  1. In mod normal autoritatile locale nu ar trebui sa faca niscai licitatii pentru deszapezire? Nu stiu, intreb si eu. Stiu ca in orasele mari asa ceva sa face ( ex. Brasov – nu intram in detaliile manariilor din spatele licitatiilor )

  2. in toata tara drumurile sunt blocate pentru ca nu te poti impotrivi vremii,adica viscolului.in germania am facut 400 km in 12 h.cred ca acesr site e facut numai sa critice autoritatile locale////

      • Nu este de ras ar trebui sa faceti si voi la fel cum am facut noi. nu mai asteptati nimic de la nimeni. :*

  3. Buna seara dle Stan,eu sunt la Bucuresti,de ieri ,aici pare totul impecabil,circulam prin oras normal ,nu am vazut atat de putine masini niciodata ,deci se pare ca si noi stim ca la un apel ,facut profesionist ,populatia dintr-o capitala fie ea si balcanica ,are responsabilitati.
    Nu programul de de zapezire da gres ,ci comportamentul oamenilor ,unde oamenii sunt activi pentru interesul lor ,totul este ok,
    Pe str Nuferilor in Codlea ,localnicii au facut totul dar doar cu ajutorul RASCului si asta dupa ce toti vecinii am ajutat la zapada ,
    Daca nu te scoli,nu te mobilizezi de pe la ora 6,30,orice strada va avea de suferit ,iar pe noi ,ne intereseaza ca si noi sa mergem la serviciu ,dar si copiii sa vina la scoala la sc gen nr 2.
    Oricat de greu ar fi ,oricat de galagiosi ar fi ,esti cel mai multumit cand vezi copilasi de 6 -7 ani ,la ora 7 ca vin la scoala si nu de altundeva decat din cartierul Malin.
    le multumim, poate de la cativa , unii codleni vor beneficia inapoi ,prin pensie ,de ceea ce le-a oferit si ei prin ajutor social.
    |Al dvs Marius Coste
    un viitor luptator pentru binele Codlei

  4. Intradevar oameni gospodari la acea adresa , dar ei nu fac alceva decat sa-si dea zapada din fata portii si de langa masina personala , sau e treaba primariei sa faca acest lucru ? Pe strada se vede ca a fost bagat plugul.Sunt destule strazi in municipiu unde nu a trecut plugul deloc , dar asta nu vedeti stimate domn STAN . Ar trebui sa aduceti in centrul atentiei si masinile parcate la voia intamplarii , care impiedica dazepezirea. Si inca un lucru foarte urat ; pe unde a trecut plugul , vine cetateanul roman si arunca zapada din curte .

Comments are closed.