Doripesco la a 5-a ediţie a concursului ,,O copcă, un vin fiert, eu şi un răpitor”

1
1.112 vizualizari
views
Stiucă - Doripesco - codlea info
Sâmbătă, 4 februarie 2012, a V-a ediţie a concursului „O copcă, un vin fiert, eu şi un răpitor”; vreme superbă, acordată  la starea noastră de spirit, freamătul de dinaintea concursului, pescarii sportivi, noi: echipa Doripesco şi partenerii nostri, oameni care  iubim şi protejăm natura şi ne urmăm în acelaşi timp pasiunile… ne facem timp pentru noi şi pentru ceilalţi…
Din nou, am fost plăcut surprinsă de cei 53 de concurenţi, atât domni cât şi doamne, de la 11 la 77 de ani ; unii cu experienţă deosebită şi multe recorduri pe bălţile Doripesco, alţii începători ,dar la fel de determinaţi, pentru care nu au contat avertizările de vreme rea, şi-au urmat pasiunea şi au declarat cod roşu la răpitori!
A fost un concurs deosebit de plăcut, toţi concurenţii au încercat şi au aşteptat marea captură, dar  la final, s-au evidenţiat Iulian Ciripoi – pe locul I şi captură cu o ştiucă de 1,6 kg/52 cm, pe locul II s-a clasat Radu Florea cu o ştiucă de 610gr/46 cm, iar pe locul al III lea  – Ţega Petru cu o ştiucă de 430 gr/39 cm. Însă toţi concurenţii au fost aplaudaţi şi premiaţi, şi toţi ne-am încălzit cu un excelent borş de peşte şi vin fiert.
Cred că anul acesta, cu toate dificultăţile lui, va fi unul în care doar pasiunile noastre, pasiunea pentru viaţă şi armonizarea cu natura vor fi cele care ne vor ajuta să mergem mai departe.
Consider că sportivul pescar practică o formă de meditaţie; meditaţia înseamnă orice experienţă  care  vă permite o linistire a minţii şi care vă aduce în contact cu nivelul tăcut de conştienţă. Iar adevărata pasiune pentru viaţă nu este ceva frenetic.
Pasiunea este  un segment de viaţa în care vreţi să vă consumaţi toată energia. Aveţi dreptate dacă spuneţi că energia e limitată, dar dacă v-aţi dedicat vreodată unui lucru cu pasiune, v-aţi dat seama că, indiferent câtă energie aţi alocat, aveaţi şi mai multă; pasiunea se autoalimentează.
Sentimentul care apare atunci când eşti în armonie, în comuniune cu natura, este acela că ieşi în afara timpului, că te percepi ca parte a eternităţii; atunci primeşti abundenţa vieţii şi se creează şi pasiunea pentru viaţă.
DSC_0173 (Copy)În acest sport, există drill-ul sau momentul capturii, momentul perfect, exprimat de către norocos astfel: „Chiar sunt fericit acum!”.
Perfecţiunea are un mod misterios de a se strecura înăuntru şi în afara timpului.
Cred ca toţi am simţit genul acesta de moment, dar n-am putut să păstram acea clipă. Dar noi toţi ne dorim asta. Asta înseamnă să surprinzi momentul prezent, fără cuvinte sau gânduri. Puţine lucruri sunt mai uşor de descris şi mai greu de făcut decât acesta. Timpul e foarte alunecos; să fie momentul acesta cu adevărat trecător – sau este etern?
Timpul există doar aşa cum ne gândim noi de obicei la el.
Momentul ACUM poate fi mai complex decât pare. Oare suntem în ACUM atunci când suntem cei mai activi şi dinamici sau când suntem într-o stare de linişte?
Într-un fel sau altul, toţi am experimentat aceste versiuni ale momentului prezent, de la cursa epuizantă la calmul nemişcat.
Dar timpul este menit să se desfăşoare  conform intenţiilor şi dorinţelor noastre.
Haideţi anul acesta să avem timp pentru noi, pentru pasiunile noastre şi pentru cei de lânga noi.
Haideţi să experimentăm momente perfecte în concursurile de pescuit la Doripesco, să experimentăm liniştea oferită de natură şi efervescenţa capturilor.

Pescuitul la copcă (VIDEO)

Din 05.02.2012 este deschis pescuitul sportiv pe Barajul Dumbrăviţa, la copcă, la preţul de 20 lei/zi. Vă aşteptăm cu drag!
Cristina Ţirea – Doripesco – Delta din Carpaţi; www.doripesco.ro
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. Pacat ca nu sunt si alte poze si interviuri.Chiar de la cel mai in virsta pescar si altii.Doar cei din codlea sau v.i.p. locali.Pe ce post mai sunt poze si interviuri? Multumesc.

Comments are closed.