Din seria ,,Şi noi avem talent”, Ep. 15 – Noemi Tudor

3
2.295 vizualizari
views

Noemi Tudor

Nu-mi amintesc să fi întâlnit pe cineva care la 16 ani să privească viaţa cu ochii unui om mare. Iar dacă acel om mare mai are şi darul facerii de bine, ai putea convinge ascultătorul că îi spui o frumoasă poveste despre oameni, cel mai probabil din cărţile cu basme ale lui Petre Ispirescu.  Povestea adolescentei Noemi Tudor este însă o poveste de viaţă, seria ,,Si noi avem talent” neputând cuprinde toată frumuseţea sufletească cu care aceasta a fost înzestrată.

Şi dacă mai deunăzi scriam că oamenii se remarcă prin simplitate şi ca nobleţea este o caracteristică a celor sinceri, pentru Noemi soarele răsare pentru a-i bucura pe cei din jur de fiecare clipă a zilei. La doar 16 ani are un bogat palmares de diplome obţinute la spectacole şi evenimente cultural-artistice. Vocaţia i-au descoperit-o părinţii, ne mărturiseşte Noemi. Îşi aminteşte că a primit o orgă la 3 ani şi că i-a plăcut să cânte. Apoi a studiat chitara. Clubul Elevilor din oraş a fost primul pas spre reuşită, rampa de lansare către scenă, acolo unde încânta auditoriul cu vocea sa. De curând face canto la Şcoala Populară de Artă, îndrumată de prof. Daniela Bolovan pe care o apreciază foarte mult, însă îşi aminteşte cu drag şi de prof. Pancea Ioan.

Tudor NoemiÎşi ia energia din lucrurile frumoase pe care le face pentru oameni. Implicată în diferite proiecte de voluntariat, membru al Asociaţiei Pro Codlea, este un exemplu de participare civică în cadrul comunităţii din care face parte. Nu a refuzat nicio propunere de a se alătura oricărui proiect cu scop umanitar.

De curând a fost aleasă preşedinte al consiliului elevilor la Liceul Teoretic Codlea, însă îşi face timp şi pentru publicaţia Cydinum al cărei redactor şef este. Între cele două campanii de ecologizare de anul acesta, Codlea Verde şi Let`s do it Romania, am admirat-o pe scenă la Zilele Codlei şi alături de copii de 1 Iunie.

Dăruită, Noemi Tudor ne responsabilizează prin însăşi atitudinea ei. Cu un optimism temperat şi constant, sigură pe ea, îşi alege cu grijă cuvintele, semn că îşi doreşte ca mesajul pe care îl transmite să fie perceput corect, cu aceeaşi intensitate de către interlocutor.  Şi are doar 16 ani. O vârstă la care cei mai mulţi adolescenţi au cu totul alte preocupări. Însă pentru Noemi nu există pauza, nici obstacole, viaţa ei personala însemnând toate lucrurile pe care le poate face pentru cei din jur, lucruri de care bunicii sunt foarte mândri, ne spune la plecare bunica. Este un copil tare bun. De când a rămas fără mama ei, am ajutat-o cu tot ce am putut şi o susţinem în tot ceea ce face, continuă bunica.

Sărut mâinile, doamnă, aveţi o nepoată minunată, e de toată isprava!

Interviu cu Noemi Tudor

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

3 COMENTARII

  1. Un copil minunat! Crescuta de bunici, niste oameni minunati, in preajma unei matusi la fel de „daruita” si de „darnica” in ce priveste sufletul…Noemi, succes in tot ce iti propui sa realizezi! Esti unul dintre elevii care inca ne mai fac sa mergem cu drag la scoala!

Comments are closed.