Din seria “Şi noi avem talent” – Ep.13 – Andrei Pacea

3
5.580 vizualizari
views

Un copil cu privirea albastră și sufletul frumos ne dă o lecție despre culorile vieții. Andrei, la numai 10 ani, desenează cu pasiune, ia cursuri de pictură și grafică și își încântă prietenii cu cadouri de suflet și culoare.

Ne primește în colțul lui de creație, ne povestește cum își realizează lucrările. Își dorește să devină arhitect sau designer de interioare. Toți îl susțin: Alexandra, surioara lui cea frumoasă, Cristina, mămica cea mândră de micul pictor, bunicii, prietenii Andrei și Matei, învățătoarea, vecinii.

Anul trecut a luat lecții de natură statică de la doamna Draga, anul acesta învață grafică cu doamna Dancu Ana, care are 21 de ani și este studentă la Cluj.

Serios în tot ceea ce face, fericit să poată transpune tot ceea ce simte în lucrările lui, ne descrie pasiunea sa pentru grafică. Vrea să trăiască într-o lume liniștită, în culori calde, fără probleme, fără teamă, fără răutăți. Își doreste un sevalet dar este mulțumit cu materialele pe care le are deja.

Își iubește familia și școala. După orele de curs, mănâncă în grabă și apoi desenează ore în șir, animat de bucuria creației.

Andrei ne-a promis că ne va primi și altă dată să ne arate lucrările lui. Noi îl încurajăm, îl admirăm și asteptăm ca visele lui să se împlinească.

Pe mine m-a surprins naturalețea cu care ne-a acordat interviul, usurința cu care ne-a vorbit despre lumea sa. Și mi-a plăcut modul deosebit în care a spus: ,,Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul meu!”

Din seria “Şi noi avem talent” – Ep.13 – Andrei Pacea

Lucrari realizate de Andrei Pacea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

3 COMENTARII

  1. Andrei…ce comoara de copil esti! Ai cei mai frumosi ochi ochi albastri pe care i-am vazut si ai atata har…Esti un izvor de talent si o binecuvantare pentru cei ce sunt in jurul tau. Multumesc si eu lui Dumnezeu, pentru ca ne daruieste bucurii ca tine. Noi, cei din proiectul „Catedrala de cuvinte”….cei care scriem un poem colectiv, un poem ce impleteste frumusetea sufleteasca a sute si sute de oameni, ne-am bucura tare mult daca atunci cand vom publica acest poem tu vei fi cel care va realiza coperta. Va fi o onoare si o bucurie sa fii si tu parte din proiect. Iti doresc sa zambesti tot timpul si sa ai parte de toate conditiile ca sa creezi.

  2. Buna , sunt Adriana , o prietena a Cristinei din copilarie , ma bucur nespus ca in ziua de azi avem asa minunatii adevarate , ce pot spune , sa dea Bunul Dumnezeu sa ai mult noroc in viata sa inveti doar lucrurile bune si harul sa te insoteasca oriunde vei merge , iubeste-ti mult familia ca este cel mai important si Dumnezeu sa aiba grija de voi .
    Multa sanatate si sa auzim doar de lucruri bune .

  3. ,,Copil frumos cu ochi senini
    Ce stii culorile sa-mbini
    Mi-ai mai inseninat o zi
    De bucuria de-a trai.” (Corina)

Comments are closed.