Diavolul câştigă pe pământ când cineva care POATE face un bine, NU îl face.

13
2.289 vizualizari
views

„Dacă pâinea prăjită cade mereu pe partea unsă cu unt şi pisicile mereu aterizează în picioare, ce se întâmplă dacă pui o felie unsă cu unt pe spatele unei pisici şi o scapi?” – Steven Wright

“Orice singurătate este un păcat. Aşa grăieşte turma.” – Friedrich Nietzsche
Sunt sigur că sunteti curioşi să aflaţi de ce am ales cele două citate (sunt la fel de curios ca şi voi). Să începem cu al doilea:

De multe ori mă aflu în postura ingrată de a fi eu Gigi (nu jiji) contra în discuţii cu prieteni sau amici, despre diverse teme. Am prostul obicei de a îmi apăra părerile, chiar dacă TOTI ceilalţi sunt de altă parere, ceea ce deranjează. Consider că trebuie să iei în calcul oprobiul celorlalţi (pe care nu vreau să o numesc turmă), dar să îţi susţii punctul de vedere. Bineînteles că, un om civilizat, îşi susţine părerea pana în pânzele albe (dacă este convins că are dreptate şi nu din vanitate), dar SE SUPUNE hotărârii comune votate democratic. Aici e beleaua societăţii româneşti din ziua de astăzi, pricepe greu (adică deloc) că se poate ca tu să ai altă părere , dar să faci ce cere grupul pentru că respecţi majoritatea. La noi, ori eşti cu mine, ori împotrivă. Sărăcuţii nu îşi dau seama că nici măcar nu sunt originali, adevăraţii susţinători ai acestei teorii simpliste s-au numit Caligula, Cezar, Stalin sau Hitler. Că se numea Gestapo sau KGB nu mai are nicio relevanţă.


Acum ajungem la ideea principală:

Ma uit şi eu ca tot omul seara la televiziunile „mogulilor” să văd ce mai spun cohortele de adversari sau susţinători ai regimului care ne conduce vremelnic destinele. Bineînteles că mă aflu de partea contestatarilor; cum aş putea fi altfel văzând ce se întâmplă cu România în Anno Domini 2011? Convingerea mea este că acest avem nevoie de schimbare. Până aici, nimic nou sub soare, dar, dintr-o dată, într-un efort suprem, unul dintre neuronii mei se revoltă şi mă obligă la studiu de caz: Va cădea pisica în picioare sau felia îşi va face datoria şi va păta covorul? Ori de câte ori deschizi televizorul sau asculţi vreun comentator la radio, auzi doar de CRIZĂ, cataclisme, dezastre, împrumuturi şi oameni sărăciti. Cei care ne conduc vin cu fel de fel de idei cum am putea scăpa din criză, care mai de care mai hilare şi puerile. Fel de fel de „doctori” îşi pun întrebarea ce ar trebui să facem? Ei bine, eu încerc să văd ce aş face EU dacă aş putea (nu cred ca va fi vreodată cazul, dar cine ştie…). Iată câteva idei (strict personale), care poate ar îndrepta lucrurile în România:

1. Ei ne spun să NU cumpărăm, să ECONOMISIM BANII, să fim PRECAUŢI. Eu spun să CUMPĂRĂM, să INVESTIM. De ce să economisim bani care îşi pierd valoarea (ca sa ajung ca tata, care s-a sters la “frunte” cu banii (5000 lei) de pe CEC-ul de Dacie)? Dacă nu cumpărăm, cine va cumpăra ceea ce PRODUCEM noi? Adică, eu cresc porci, dar sunt vegetarian, şi îi conving şi pe alţii să devină. Păi, atunci, CUI voi vinde porcii mei??? Desigur că arabilor (ca delicatese) , că ei au bani!!!???

2. Să cumpărăm produse “Made în EU” şi nu “Made în China” , chiar dacă sunt mai scumpe. Trebuie să realizam odată pentru totdeauna că IMPORTURILE din Asia sunt o sângerare continuă din corpul nostru, la final vom muri din lipsă de sânge. Banii noştri pleacă frumos aliniaţi în Asia. Dacă cumpăram doar produse din alte ţări, noi ce mai vindem şi cui. Dacă eşti şomer sau nu ai niciun venit, un produs din Asia este PREA scump ORICÂT de ieftin ar fi. Este o regulă fundamentală a algebrei că, zero înmulţit cu ORICÂT, dă tot zero. Întâmplator, deţin o maşină (Logan) fabricată în  ţară şi conduc alta (deţinută de firma unde lucrez) fabricată de o firmă care produce în România. Asta nu înseamnă să cumpărăm doar Dacia sau Ford, pentru că ei fac aici maşini. Nici vorbă. La fel de importante sunt TOATE maşinile fabricate în Europa, ca Mercedes, Audi, BMW, VW, etc, pentru care se fabrică CEVA, vreo piesă în România. Rolem, Draexlmaier, Takata sau TMD, dau de muncă la mii de români. La fel ca şi Nokia ( sa mă ierte mulţi producatori pe care i-am omis). Dacă cumpăram produsele lor, ne salvăm nouă locurile de muncă. Dacă vom cumpăra din centru comercial Europa, din Bucureşti sau din pieţele de haine care vând la negru, salvăm locurile de muncă ale asiaticilor. Alegerea ne apartine, domnilor…

3. Fiecare loc de munca nou creat înseamnă scutirea bugetului de cheltuieli, deci să creăm locuri de muncă. Asta ar trebui să fie principala preocupare a mai marilor noştri edili, nu scăderea cheltuielilor.  Scăderea cheltuielilor înseamna scăderea veniturilor, este un cerc vicios care se încheie în dezastru.

4. Munca la “alb” şi nu la “negru”, precum şi plata taxelor, ne ajută pe noi şi nu statul , pentru că deja românii stiau că “NOI SUNTEM STATUL”.

5. Să ne iubim unii pe alţii şi nu să ne urâm. Există destulă ură pe lumea asta şi atât de puţină iubire. Dacă nu aveţi puterea să întoarceţi şi celălalt obraz (cu toate că majoritatea se cred mari credincioşi), măcar nu vă razbunaţi şi nu uitaţi că fiecare faptă bună şterge 10 fapte rele.

6. Încercaţi să aveţi în fiecare zi în faţa maxima (pentru MINE e o maximă) lui Edward Burke : “Diavolul câştigă pe pământ în momentul în care, cineva care poate face un BINE, NU îl face”.

Sper că v-am pus pe gânduri.

Dacă cineva are şi alte idei despre soluţii, îl invit să le prezinte.

Cu stima, Dorin Saramet

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

13 COMENTARII

  1. Obiectiva parerea. Sunt de acord cu cele scrise mai sus.
    Erata: arabii nu consuma carne de porc. Nu le permite religia.

    • Este exact ce doream sa afirm. Ca nici macar ei nu o vor cumpara. Nu ai observat ghilimele imaginare.
      Cu stima,
      Dorin

  2. Foarte bun articolul, cel putin doua puncte nu le-am avut in vedere…
    Obiectia mea (daca se poate numi asa), este ca romanii nu stiu ca „noi suntem statul” (pct 4)…. si asta reiese clar din prezenta la vot.(trebuie facut ceva aici)!!
    Cu privire la erata…..daca vorbim de obiectivitate, punctul 1 se refera la investitii nu la religie:)…sunt si arabi care consuma, evident cei care nu sunt musulmani.

    • Sal,
      am vrut sa scriu romanii (aia de acum 2.000 ani), nu astia de acum.
      Cu stima,
      Dorin

  3. Imi place articolul, asta poate si pentru ca rezonez la multe din cele scrise de tine ( la partea cu Gigi contra sigur :)) ). Cu toate acestea nu sunt de acord chiar cu toate, mai precis la primele doua puncte as avea niste obiectii. In primul rand cu consumul ( cumparatul ). Inainte de criza, Romania a avut o crestere economica bazata pe consum, de multe ori total scapat de sub control. Faptul ca lumea cumpara de multe ori doar de dragul cumparaturilor nu era o normalitate. Cunosc persoane care si-au luat masini noi de zeci de mii de euro cu gandul sa le tina doar cat perioada de garantie pentru a le vinde si a-si lua alta. Din punctul meu de vedere asta este risipa. Nimic sanatos dpdv economic, mai ales ca marea majoritate a cumparaturilor a fost facuta pe creditare. Normal ca acum cei care au vandut, inclusiv bancile resimt socul, mai ales ca au scazut profiturile ( de multe ori extrem de mari, ca sa nu spun „nesimtite” ), insa nu as lua-o chiar as in tragic. Vanzarile se vor relua chiar daca nu la nivelul din 2008-2009. Vrem nu vrem trebuie sa mancam, masinile se mai strica, la fel electrocasnicele, hainele se invechesc…deci nu-i bai, produse se vor cumpara. Din pacate nu le poti cumpara pe toate facute in UE. De ex. mie mi-ar placea sa cumpar cat mai multe din Romania. Insa de cele mai multe ori nu prea poti pentru simplul fapt ca produsele nu se mai fabrica in UE ci in Asia ( electronice, haine, chiar subansamble din masinile noastre s-ar putea sa fie de-acolo ). Pe de alta parte cand nu-ti permiti mai renunti la principii si iti cumperi si produs chinezesti chiar daca sunt mai proaste. Aaa si inca ceva si cu asta termin: faptul ca o firma are succes cu produsele sale intr-o tara nu garanteaza locurile de munca in respectiva tara ( vezi ex. Nokia care si-a mutat productia din Germania in Romania, Kraft care si-a mutat productia din Romania in Bulgaria etc. etc. ).

    Toate bune.

    • Ma bucur ca exista si alte pareri. In nici un caz nu detin adevarul absolut. Am spus ca sunt pareri personale. Cat despre firme care se muta: daca se muta in UE tot e bine ca suntem impreuna acum. Desigur eu as dori idealul dar multe din dorintele mele sunt utopice.
      Ce as vrea insa este sa fim mai „liberi in gandire”, sa vedem si altceva, sa nu ne mai cramponam de cate un fapt si sa il discutam zile in sir.
      Dorin

  4. am zis ca inchei dar am uitat ceva: poate n-ar fi rau sa postezi articolele/gandurile tale si pe blogul personal ( am vazut ca ai asa ceva ). daca tot sunt scrise …
    asa poate putem discuta mai mult pe tema lor. aici vad ca sunt anumite restrictii privitoare la lungimea comentariilor.

    • Giumbuslucu sau cum te numesti hai sa te lamuresc eu …comentariile mai lungi sunt suspectate ca si spam de catre server si sunt oprite pentru aprobare de catre unul din editorii site-lui, acum de exemplu am intrat eu si comentariul tau de mai sus era in asteptare, deci esti liber sa spui ce crezi si ce vrei, cu o limita decenta evident . Numai bine !

      • Da, d-le Cadar, stiu cum functioneaza site-ul dpdv al comentariilor. Exact la asta ma refeream si eu. Week-end placut.

  5. “Să cumpărăm produse “Made în EU” şi nu “Made în China” , chiar dacă sunt mai scumpe. Trebuie să realizam odată pentru totdeauna că IMPORTURILE din Asia sunt o sângerare continuă din corpul nostru, la final vom muri din lipsă de sânge .”Exemplul dat,privitor la masinile produse in Europa,sau care incorporeaza subansamble produse in Romania,e oarecum lipsit de relevanta.Cate companii chinezesti din domeniul auto sunt prezente in Romania si ce pondere au ele in totalul vanzarilor de la noi?Daca ne referim la asiatici in general(in ideea de a-i boicota),iarasi e gresit!Nissan e un partener al lui Renault,iar o serie de subansamble sunt fabricate in Romania!Daca vorbim despre IT, telefoane, televizoare, console etc lucrurile sunt simple: aproape toate marile”nume” din industrie(ca de ex. Apple, HP, Dell, Microsoft, Sony, Nokia,etc),cu exceptia celor 2 colosi sud-coreeni(Samsung si LG),isi realizeaza productia in fabricile detinute de marile companii din China,Republica Chineza(aka Taiwan) ca Pegatron.Foxcon,Quanta,etc.Astfel stand lucrurile,mai cumparam un televizor sau un computer?Da,indemnul ar fi fost unul corect daca in Romania ar fi exista companii romanesti,care sa produca(la un nivel cel putin satisfacator, in privinta performantei,calitatii, fiabilitatii)produse finite,nu doar componente.Faptul ca avem cativa producatori de subansamble care dau de lucru nu e rau,dar o economie stabila,sanatoasa cuprinde atat investitori straini cat si investitori romani,iar atunci cand vorbim despre investitii,companii romanesti si statul ar trebui luat in considerare(ca prezenta).O companie straina isi poate inchide activitatea din Romania nu doar pentru ca afacerile nu merg la nivelul prognozat, ci si pentru ca,in urma analizelor,marja de profit poate fi (mult)mai consistenta daca isi muta productia in alta parte,in alta tara.Si,repet, e bine ca avem si producatori de componente(care asigura locuri de munca) ,dar ma gandesc(facand o comparatie)e mai profitabil sa producem cherestea sau e mai bine sa vindem mobila?Muncitori(mai)avem,industria ne lipseste(companii medii si mari romanesti ce realizeaza si export nu prea mai exista)!

Comments are closed.