Bosquito, Ţăndărică, Alexandra Ungureanu şi Light Chocolate au extaziat publicul codlean

4
1.589 vizualizari
views

Spectacolul pregătit de Cătălin Muntean la Codlea pentru semenii săi a depăşit limita admisă de audienţă în ultima zi de campanie. Codlenii au aplaudat la scenă deschisă reprezentaţia Alexandrei Ungureanu şi a fetelor sexi de la Light Chocolate, care au încântat cu hit-urile lor întreaga suflare codleană. Atracţia serii a fost de departe Ovidiu Lipan Ţăndărică alături de trupa Bosquito, care au electrizat practic toată promenada oraşului. Maestrul Ţăndărică a demonstrat încă o dată că tobele îi sunt ritm şi suflet, iar Radu de la Bosquito a frânt inimile tinerelor fete cu piesa ,,Două mâini”.

Le-a fost dor sa revină la Codlea după mai bine de 12 ani, marturiseşte Radu. A avut colegi de liceu din oraşul de la poalele Măgurii şi, mai mult de atât, a avut şi o iubită la Codlea, se confesează artistul între două piese.

O altă surpriză a fost spectacolul de lasere. Am văzut zeci de oameni încercând să imortalizeze cu aparatele de fotografiat sau direct pe telefoanele mobile jocurile de lumini, un spectacol fascinant de muzică şi culoare.

Fericiţi au fost şi fanii îndrăgitului cântăreţ de muzică populară Ghiţă Munteanu, care a cules ropote de aplauze la interpretarea pieselor precum ,,Mă asteaptă puiul meu acasă”. Alături de cunoscutul solist Ovidiu Rusu,  codlenii au încins hore şi s-au distrat ca la nuntă! La fel de mândre în straie populare şi-au făcut simţită prezenţa pe scenă şi fetele din grupul folcloric ,,Cununiţa” şi solista Inna, eleve ale Liceului Teoretic Codlea, îndrumător prof. Eugenia Cozocea.

Alexandra Ungureanu & Light Chocolate (VIDEO)

Ghiţă Munteanu şi Ovidiu Rusu (VIDEO)

Bosquito & Ovidiu Lipan Ţăndărică

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

4 COMENTARII

  1. Noi credem că Spectacolul de aseară a fost de departe cel mai bun eveniment şi cea mai mare manifestare organizată în Codlea în ultimii ani !!!.

Comments are closed.