Avantajele unei artere ocolitoare a municipiului Codlea

2
1.160 vizualizari
views

Avantajele unei Artere ocolitoare a municipiului Codlea sunt multiple și le cunoaștem cu toții: descongestionarea traficului din localitate, fluidizarea circulației, reducerea semnificativă a poluării mediului prin reducerea noxelor și a zgomotului, etc. Toate acestea presupun creșterea calității vieții codlenilor și crearea de oportunități de dezvoltare economică a municipiului în care trăim.

Necesitatea acestei investiții rezultă chiar de elementele definitorii ale unei variante ocolitoare:

  1. Dezvoltarea locală – Artera ocolitoare a Codlei va conduce cu siguranță la dezvoltarea economică a comunității prin investiții pe partea industrială și, în același timp, va avea un impact pozitiv și asupra sectorului imobiliar. Realizarea acestui obiectiv de investiții are în vedere și creșterea accesibilității și mobilității forței de muncă. Un alt beneficiu la acest capitol îl constituie turismul de tranzit.
  2. Crearea de noi locuri de muncă – Dezvoltarea economică și investițională prin crearea Arterei ocolitoare a municipiului Codlea va genera investiții care aduc plusvaloare comunității și va oferi posibilitatea creșterii locurilor de muncă (în 10 ani se va dubla numărul acestora de la 6.000 la 12.000). Este o certitudine faptul că după finalizarea Ocolitoarei Codlei potențialul economic și investițional va fi și mai bine pus în valoare, întreaga zonă devenind astfel mult mai accesibilă și atractivă.
  3. Decongestionarea traficului din localitate – Artera ocolitoare a Codlei reprezintă cea mai bună alternativă pentru traficul de pe DN1, dar și pentru cetățenii care locuiesc pe strada Nouă, care sunt pe drept nemulțumiți din cauza faptului că de câțiva ani buni traficul greu a fost direcționat pe această zonă. Pe de altă parte, vorbim despre rezolvarea problemei traficului de tranzit și avantajul care rezultă rezultă din folosirea unei secțiuni de drum național, cu vitezele legale și medii aferente, în locul unei secțiuni urbane. În final, dar nu în cele din urmă, condițiile de siguranță ale traficului sunt în mod vizibil îmbunătățite.
  4. Siguranța rutieră – Ca urmare a intersectării fluxurilor de trafic de tranzit cu traficul urban se produc din ce în ce mai multe accidente rutiere. Beneficiile în ceea ce privește Artera ocolitoare a municipiului Codlea constau în: asigurarea capacității de circulație necesară în condiții superioare de circulație aferentă conexiunilor cu rețeaua rutieră TEN-T; îmbunătățirea condițiilor de circulație la nivel de rețea rutieră națională de transport, inclusiv sub aspect de siguranță rutieră, răspunzând astfel cerințelor de dezvoltare economică concretizată prin adaptarea rețelei rutiere naționale la cererea reală de transport; integrarea și adaptarea Arterei ocolitoare a municipiului Codlea la infrastructura de transport secundară (drumuri județene, drumuri comunale, străzi colectoare, drumuri de exploatare, etc.);
  5. Protecția mediului – Numărul mare de autovehicule care tranzitează municipiul Codlea, la orele de vârf ale traficului se circulă cu viteză redusă (bară-la-bară cum se spune în limbajul conducătorilor auto) cu multe frânări și accelerări, care conduc la emisia de noxe în cantitate mult mai mare decât la rularea cu viteză constantă; aceste noxe sunt dispersate în atmosfera din imediata vecinătate a zonelor rezidențiale sau a sediilor unor instituții importante afectând negativ sănătatea cetățenilor.

Avem datoria morală să luăm împreună cele mai bune decizii pentru comunitatea noastră, să alegem drumul pe care vrem să mergem și să le făurim copiilor și nepoților noștri viitorul pe care-l merită.

Considerăm că această acțiune de consultare populară reprezintă cel mai important mecanism al democrației directe și contribuie la o administrare onestă și transparentă a localității noastre, prin implicarea cetățenilor în soluționarea problemelor locale de mare interes, la colaborarea permanentă și directă dintre cetățeni și autoritățile locale, acest fapt conducând  la adoptarea, ca urmare a implicării fiecărui cetățean al municipiului Codlea, a celor mai bune soluții la rezolvarea problemelor locale cu care ne confruntăm.

Pe de altă parte, consultarea populară aduce cu sine un mare plus: poate conduce la o decizie rapidă, care conferă legitimitate prin sufragiul popular.” – Mihai Cîmpeani, primarul municipiului Codlea

Astfel, duminică 26 septembrie 2021, toți codlenii cu drept de vot sunt chemați la urne să răspundă „DA” sau „NU” la următoarea întrebare: „Sunteți de acord ca Artera ocolitoare a municipiului Codlea să se construiască inclusiv printr-o finanțare bancară/împrumut?”

Prin realizarea acestei Artere ocolitoare a municipiului Codlea se urmărește: 
– dezvoltarea economică și investițională a municipiului;
– dezvoltarea imobiliară;
– crearea de noi locuri de muncă;
– scoaterea traficului greu în afara localității;
– sporirea capacității de circulație, prin mărirea fluenței traficului;
– decongestionarea traficului din localitate;
– mărirea confortului participanților la trafic;
– mărirea siguranței circulației;
– reducerea numărului de accidente;
– îmbunătățirea mediului înconjurător din Codlea prin reducerea noxelor și a poluării sonore.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

2 COMENTARII

  1. Bun articolul, dar mai trebuia sa precizeze cat va costa ocolitoarea, în cat timp se va realiza si cat îi va costa pe locuitorii orașului!!…(ma refer la taxe și impozite)…

Comments are closed.