Alexandru Seceleanu îşi poate împlini visul!

7
1.315 vizualizari
views

Alexandru Seceleanu

Pentru cei care au lansat campania ,,Împreună în jurul unui învingător”, am cuvinte de apreciere. Pe toată durata desfășurării campaniei am salutat implicarea, pe de o parte, a oamenilor din media (presă scrisă și TV), dar mai cu seamă a celor care sensibilizați de cazul lui Alexandru Seceleanu, Nuțu – cum îl numesc prietenii, au dat din puținul lor în speranța împlinirii unui vis, visul lui Nuțu de a putea beneficia de un cărucior multifuncțional, atât de necesar lui.

Nu este ușor să implici o comunitate în susținerea unui proiect, fie el și unul umanitar. Mulți dintre cei care au donat sume de bani știu că visul lui Nuțu este o necesitate. Unii semeni au crezut că încercarea de a împlini această dorință este numai o luptă cu morile de vânt. Mulți oameni au ajutat, alții s-au mulțumit să-l susțină  rămânând simpli spectatori.

Important este ca singurul, unicul beneficiar al campaniei să fie cel pentru care a fost lansată. Am convingerea că marea majoritate a celor care s-au implicat au făcut-o necondiționat, din dragoste de oameni. Pentru dăruirea lor, aceștia merită respectul comunității din care fac parte.

Însă gestul omenesc de o mare sensibilitate, menit parcă să întregească efortul comun al celor care l-au sprijinit pe Alexandru Seceleanu a venit din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimatul, aceasta oferind cei 2500 de euro din cei 16.400  lire, necesari pentru împlinirea unui vis atunci când resursele campaniei de strângere de fonduri păreau epuizate. Demnă de laudă este şi inițiativa acestui mare om.

Alexandru Dan Seceleanu este un învingător, iar faptul că visul său se va îndeplini este un exemplu pentru noi toți că totul este posibil! Nu are cuvinte sa poată multumi celor care l-au ajutat şi au crezut în el, fericirea  care l-a încercat cu lacrimi în ochi este fericirea celor care i-au fost alături.

Interviu Alexandru Seceleanu (VIDEO)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

7 COMENTARII

  1. Din poza se vede ca esti un invingator! Si ma bucur nespus ca acesti ultimi bani vin din partea unui codlean, mai ales ca se apropie si ziua ta de nastere, asa ca asteptam petrecerea cu muzica si dans (dupa Post, desigur):P. De acum o sa poti face o gramada de activitati, care pana acum ti se pareau imposibile, dar iata ca daca omului ii este imposibil, la Dumnezeu este posibil totul. Fara El nu ar fi fost nimic. Felicitari tuturor, dar mai ales tie Nutu, pentru rabdare, curaj, incredere! 🙂

  2. Mă bucur din suflet pentru tine, Alexandru Dan Seceleanu. Ai făcut să vibreze comunitatea întreagă și aceasta nu te-a dezamăgit, ci a reușit să fie alături de tine. Meriți tot ceea ce este mai bun. Lupta ta nu a fost în zadar. Sunt alături de tine și te felicit pentru puterea de a visa. Bravo ție!

  3. Bravo Nutule si ma bucur din tot sufletul pentru tine si ptr reusita ta. Dumnezeu fie cu tine la tot pasul si sa se indeplineasca visul tau cat mai repede. Flavius

  4. Sunt foarte fericit ca acest om poate sa isi implineasca visul. Felicitari tuturor celor care au contribuit la aceasta campanie, in special celui care a daruit o suma imensa fara a dori sa faca din asta un motiv de publicitate. A dat dovada ca este un om deosebit, cu suflet bun. Daca toti am fi la fel…..

  5. Gestul codleanului care a facut donatia -banuiesc cine este si respect ca nu a vrut sa isi dea numele- este lucrarea lui Dumnezeu. Draga Alexandru,sa ai credinta ca printre noi exista si oameni prin care EL lucreaza. Nimic nu este intamplator pe lumea aceasta.
    Brigitte.G

  6. Sa ai parte de zile frumoase! La fel si cei care au daruit! Bucuria ta este multumirea fiecaruia dintre ei! Sunt sigura ca, daca ceea ce am simtit eu, cand am auzit vestea aceasta, nu poate fi descris in cuvinte, sentimentele si emotiile tale sunt mult amplificate. Sanatate multa tuturor!

    Mihaela

  7. Va multumesc tuturor (se stiu ei bine care sunt) ,pentru sustinere .
    Cu respect, Alexandru Dan

Comments are closed.