Conform principiului egoist de altfel, ca fiecare să își tragă jar pe turta lui, civismul tinde să devină un mit al cetățeanului care așteaptă mură-n gură și care din lene sau nepăsare, comoditate sau indolență, arată cu degetul acuzator înspre celălalt, fără a avea cea mai mică remușcare în privința propriei atitudini. Fără ca măcar să conștientizeze că schimbarea începe cu el însuși. Și de ce ar face-o? E mai lesne să se bată cu pumnul în piept că are drepturi, dar uită cu desăvârșire de obligații. Puterea exemplului se stinge încet și, mai mult de atât, dacă tot e viața grea, individul cătrănit tinde să pună bețe-n roate vecinului.
Teoretic, toți codlenii ar trebui să împingă la aceeași căruță. Practic, însă, puțini sunt cei care își rup umărul. Unii stau și privesc, iar câțiva trag de ea… în toate direcțiile.
Hai, Codlea, hai!
da, dar pestele de la cap se-mpute, nu?
Comments are closed.