Sanse de viitor pentru Spitalul Municipal Codlea

4
1.787 vizualizari
views

Viitorul Spitalului Municipal a fost discutat azi intr-o sedinta la care au luat parte Aristotel Căncescu – Preşedintele CJ Braşov, Sebastian Grapă – Preşedintele Comisiei de Sănătate din Consiliul Judetean Brasov, Mihai Donţu- deputat PNL reprezentând Codlea şi Rupea, Catalin Muntean – initiatorul Asociatiei Civice cu acelasi nume, secretarul Oprea Bujor şi dr. Claudia Coste, manager al Spitalului Codlea.

S-a analizat situatia jalnica in care se afla sanatatea in intregul judet Brasov: trei spitale din judet au fost desfiintate, exista un deficit de cadre medicale  (si un mare risc de a le pierde si pe cele care au mai ramas datorat locurilor de munca mai bine platite din Canada, Franta si alte tari), multe spitale brasovene isi desfasoara activitatea in sedii improprii (Spitalul de Oncologie, Spitalul de Neurologie, Spitalul Marzescu, Spitalul de Psihiatrie). In acest context, Spitalul Codlea, modernizat si dotat corespunzator, este evaluat de echipa manageriala ca fiind de gradul 4 din 5 posibile in functie de criteriile restrictive ale Ministerului Sanatatii. Acest minister tergiverseaza verificarea clasificarii unitatii sanitare pe motiv ca nu avem personal medical disponibil, desi legea spune ca personalul nu poate fi detasat daca spitalului nu i se aproba clasificare.

Dintr-un numar de 95 de fosti angajati ai spitalului  mai lucreaza aici doar 23 de persoane care isi desfasoara activitatea fara repartitie sau detasare. Manager Dr. Coste a afirmat ca cel putin 60 de cadre medicale vor veni  sa lucreze inapoi la spital daca acesta va fi deschis. Aparatura nu a fost instrainata. E necesar un buget lunar de 2 miliarde  pentru buna desfasurare a activitatii.  Ar fi nevoie de aprobarea Ministerului Sanatatii si de o Hotarare de Guvern pentru ca locatiile spitalelor Codlea si Sacele sa intre in grija Consiliului Judetean Brasov, care ar putea asigura finantarea.

Peste 6000 de semnaturi  atesta ca lumea doreste ca Spitalul Codlea sa se redeschida (4500 de codleni  si 1500 de semnatari din localitatile arondate spitalului). Miscarea de salvare a spitalului, demarata inca de la inceputul anului prin proteste de strada in care s-a remarcat fostul consilier Erwin Albu, tinde sa se finalizeze prin initierea unui proiect de politica financiara sustinut de omul de afaceri Catalin Muntean, cu concursul Consiliului Judetean Brasov. In fata unitatii inca se mai organizeaza proteste – cel din urma a avut loc  duminica trecuta. Cetatenii din Codlea au acelasi drept la sanatate ca si cetatenii  Fagarasului sau Brasovului. Spitalul va insemna din nou pentru noi un loc in care viata conteaza, in care se pomoveaza sanatatea si grija fata de om.

Sanse de viitor pentru Spitalul Codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

4 COMENTARII

  1. În luna februarie şi martie, APOLITIC, s-au strâns 5000 de semnături de la cetăţenii din Codlea pentru menţinerea spitalului. Acestea au fost predate prefectului în data de 8 martie şi au fost folosite ca documentaţie la procesul intentat împotriva Hotărârii de Guvern.

    În luna iulie, PNL a mai strâns încă o dată 6.000 de semnături.

    • d-le erwin albu,
      nu te cunosc personal,nu stiu pe cine reprezinti,dar din tot ceea ce faci si umpli zeci de mesaje cu vrute si nevrute,pot sa-mi dau seama ca vrei sa candidezi si probabil aspiri la postul de primar al acestui ORAS.scriu ORAS,pentru ca nu merita ,cel putin acum,titlul de” muncipiu”,AVAND IN VEDERE CA DIN INDUSTRIA SI AGRICULTURA ORASULUI CODLEA,nu a mai ramas decat usoare urme!!!
      iti urez mult succes,si sincer, ar fi un pas inainte pentru localitate,luand in considerare ca actualul primar,a trecut cu greu de cele 8 clase!ca dupa …a mai facut ceva,asta nu se pune!
      totusi,in afara de ”scandalul spitalului,ce te recomanda?crezi ca numele sasesc,nemtesc,sau cum vrei tu sa-i spui,este suficient?
      crezi ca apartenenta la forumul german,este destul?n-a fost destul nici pentru johanis,desi la cum arata sibiul,era o recomandare!
      zic eu…fa mai mult si vorbeste si scrie mai putin!!!astfel vei avea o sansa
      mai vorbim!!!

  2. Erwin,nu PNL-ul a strans cele 6000 de semnaturi, ci, voluntarii Asociatiei Civice Muntean Catalin,cat despre semnaturile tale pot spune ca au fost aproximativ 1000 si au fost folosite in documentatia intocmita de juristii primariei Codlea in procesul la care faceai referire mai sus,nu 5000 de semnaturi cum spui tu, cel putin asa stiu eu.

  3. Hotărâţi-vă, oameni buni: PNL declară că ei au strâns, Asociaţia Civică Muntean că ei au strâns. Uită-te pe declaraţiile publice. Fiecare zice că a strâns. Eu ce să mai cred? Iar asociaţia civică este a preşedintelui partidului.

    Şi tocmai aici e diferenţa: celelalte semnături, totuşi 5.000 la număr, predate domnului prefect în şedinţa din 8 martie de la primărie, NU AU FOST „ALE MELE”, ci ale cetăţenilor ca urmare a unei acţiuni pur civice, apolitice, neafiliată vreunui partid.

Comments are closed.