Lanţul am putea presupune că este de aur, România însă nu se mai ştie a cui şi de ce mai este! Asemeni unei tornade izbucnite din seninul cerului fără de nor, realitatea demografică s-a schimbat brusc şi radical, fără nici cea mai mică rămăşiţă de avertisment! Deşi nu se vede nici un fel de armată, simţim că suntem uzurpaţi, simţim că am ajuns sub ocupaţie. Suntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă, fără gram de bun-simţ şi cultură, apărută de undeva din neant. Cineva invizibil ne-a adus această populaţie pe cap dând parcă drumul la o maşină de mâl ce acoperă, încet dar sigur, orice urmă de civilizaţie. Populaţia ce începe a ne înlocui e departe de a mai fi măcar ridicolă, e dincolo de asta, în sensul cel mai primitiv cu putinţa! Am fost odată o naţiune însă devenim, cu trecerea timpului, o învălmăşeală de triburi. Am devenit o ţara ocupată de hoardele provenite din pântecele mamelor eroine. O ţara ce e pusă la respect de pumnii plini de tatuaje, de bâtele de baseball ce zac aruncate neglijent pe bancheta din spate a unei maşini din care răsună, cu un hârâit iritant şi un bas prost reglat, o asa-zisă muzică ce îţi zgarie timpanele că doar : „pumnii mei minte nu are”. O ţară în care copiii noştri îşi fac educaţia în textele de la Taraf Tv şi în lumea messengerului, stâlcind cuvintele într-un ultim hal. Şi nu în ultimul rând, o ţară în care meseria de bază a devenit ,,şutitul” din buzunare, pe oriunde se poate! Cât despre manualul de Limba si Literatura română, acesta a fost demult aruncat într-o pivniţa întunecată şi adâncă, fiind înlocuit de cd-uri şi de textele ,,cool ” luate de pe internet!
Dar, trecând peste toate, noi iubim România şi nu luam absolut nici o măsură pentru a schimba frumoasa ţară în care trăim. Că doar…e ţara tuturor posibilităţilor. Înclin eu spre posibilităţile de a da dovadă de un grad ridicat de incultură şi de a muri de foame dar…fiecare cu parerea lui!
Zambesc citind acestea si desi stiu ca editorialul este la un mod general, se potriveste precum o manusa multor situatii intalnite prin orasul Codlea. Pentru cei ce vor intreba „dar unde ai vazut tu asa ceva?„, raspunsul este simplu: Ati iesit la plimbare in aceasta seara? Eu o fac aproape seara de seara, dupa o zi plina de munca, pentru a ma „relaxa” putin. Si sa descriu putin aceasta „relaxare”. Iesind din scara blocului, constat cu placere linistea ce ma inconjoara si ma indrept cu pasi lenti spre centru, mai exact promenada. Odata ajuns la intersectia Freziei – 9 Mai, totul se schimba. Intr-o parcare, masinile firmelor de taxi dau discoteca cu usile deschise larg, manele cat cuprinde si care mai de care cu melodia preferata. Printre ele, o piticanie de fata isi etaleaza calitatile printre semintele scuipate cu atata stil si limbajul mai mult decat „colorat”. Initial poti jura ca este vorba de un baiat, asta daca asculti vocea fara sa te uiti la persoana in caza, dar iti dai seama imediat ca nu este asa, imediat ce ajungi destul de aproape incat sa o vezi…desi nici asa nu ai baga mana in foc. Merg mai departe, incercand sa ignor lautareasca ce cu atata putere rasuna din bodegile din apropiere si ajung la soseaua principala. Ma bucur pentru cateva secunde de pretioasa liniste, pentru a fi iarasi perturbat de urletele catorva indivizi ce tocmai au parasit un local si s-au decis ca este „cool” sa strigi in gura mare, la nici 5 pasi de sectia de politie Codlea. Nu ca asta ii va deranja pe „protectorii legii”, prea ocupati fiind cu lucruri mai importante. Incerc sa ii evit pe galagiosi, strecurandu-ma printre ei si ma indrept usor spre parcul orasului. „Cu siguranta acolo voi gasi liniste„, indraznesc sa-mi spun. Dar realizez deja parca invatat, ca realitatea este alta. Parcul plin de devoratori de seminte, manelari si nelipsitii „galagiosi in stare de ebrietate”, ocupati cu vandalizarea unei banci, ori leaga sau stalp de iluminat. Renunt la orice speranta de liniste si ma indrept cu pasi repezi spre casa, ma asigur de doua ori ca am incuiat usa in urma mea, ma asez la masa si printre cafeaua fierbinte si fumul de tigara realizez ca linistea ce o cautam, era aici inca de la inceput.
Comments are closed.