Proiecte de viitor pentru Municipiul Codlea

0
1.370 vizualizari
views

Municipiul Codlea are în pregătire, în această perioadă, două mari proiecte de investiţii. Primul dintre ele se referă la reabilitarea Centrului istoric al oraşului, trebuie menţionat că Primăria va contribui cu o pondere de doar 5% din valoarea totală a investiţiei, diferenţa de bani urmând să provină de la Uniunea Europeană.
Reabilitarea Centrului istoric cuprinde trei obiective de mare importanţă, care vor schimba radical faţa zonei menţionate. Este vorba în primul rând de fosta Primărie, o clădire destul de veche, de Bibliotecă şi de Casa de Cultură a localităţii. Fosta Primărie îşi va relua destinaţia iniţială, înfiinţându-se şi noi spaţii cu valoare funcţională diferită. Astfel, la parterul clădirii va fi amenajat un spaţiu expoziţional deosebit de generos, care va găzdui expoziţii de ceramică şi olărit, artă fotografică şi altele asemenea, în timp ce subsolul va intra şi el într-un circuit de întrebuinţare turistic. Biblioteca din zonă va deveni, după amplele lucrări de amenajare şi restaurare, un adevărat Centru de Informare şi Documentare, iar subsolul se va transforma într-un spaţiu audio-book. Cât priveşte Casa de Cultură, aceasta va deveni la rândul său un Centru cultural veritabil, care va adăposti, printre altele, şi o şcoală populară pentru meşteri artizani.
Al doilea proiect îi va deruta puţin pe codleni, fie măcar şi pe o parte dintre ei, deoarece strada Măgurii va fi complet închisă circulaţiei mijloacelor auto. Aici va fi refăcută şi extinsă zona pietonală, prin amenajarea de noi trotuare şi modificarea şoselei propriu-zise, astfel încât întreaga zonă se va transforma, păstrând bineînţeles proporţiile, într-un fel de „Strada Republicii” ca în Braşov.
Centru de afaceri la fosta fabrică Măgura Pe platforma fostei fabrici de mobilă Măgura Codlei, care a fost dezmembrată, vor lua fiinţă noi unităţi şi obiective social-economice, ca urmare a închirierii de spaţii şi terenuri. Astfel, în fostul pavilion administrativ al societăţii va funcţiona un Centru de afaceri, într-o clădire P+2. La subsol vor fi amenajate parcări, la parter îşi va desfăşura activitatea o cantină-restaurant, iar la etajele I şi II vor fi construite spaţii şi sedii pentru birourile diferitelor firme.
Proiectul acestei investiţii va fi depus până în data de 15 iunie 2011, valoarea totală ridicându-se la circa 600.000 de euro. Probabil multi dintre noi suntem familiarizati deja cu anuntarea unor astfel de proiecte gen „ Cea mai mare baza sportiva” care a ramas doar pe hartie, insa sa speram ca de data aceasta proiectele vor fi si puse in practica !

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic