Nici n-a „scăpat” bine și a ajuns din nou în arestul poliției

0
1.228 vizualizari
views
foto: adevărul.ro

Cunoscut pentru activitatea sa infracțională, interlopul brașovean Alen Moisin a ajuns din nou în arestul poliției, după ce în vara anului recut a fost eliberat din penitenciar, unde a ispășit pedeapsa pentru o altă condamnare din șirul lung de pe care acesta le are în palmares. De această dată a fost reținut pentru camătă, amenințare și șantaj.

Magistraţii Judecătoriei Braşov au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Aceeaşi măsură a fost luată şi împotriva unuia din complicii săi, Dan Viorel Dimulete, în timp ce un al treilea suspect, Virgil Florin Petrişor, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, inculpatul Moisin Alen Daniel a împrumutat bani cu camătă mai multor persoane; în momentul în care acestea nu reuşeau să restituie sumele împrumutate, recurgea, cu sprijinul diverselor persoane din anturajul său, la acţiuni violente menite să asigure atât recuperarea banilor, cât şi să dea un exemplu pentru ceilalţi debitori ai săi. Moisin se ocupa cu ameninţarea şi şantajul încă din perioada când se afla în închisoare, unde îşi ispăşea pedeapsa într-un alt dosar, de infracţiuni informatice.

Mai multe detalii pe rttbrașov.ro

foto: adevărul.ro
foto arhivă: adevărul.ro
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic