Fritz Klein – ucigaşul corect, călăul cu suflet

8
2.668 vizualizari
views

In urma cu 73 de ani, noaptea de  9  noiembrie 1938, in Berlin au avut loc actiuni violente ale populatiei instigate de trupe SS, Gestapo si Hitlerjungend, indreptate impotriva cetatenilor de origine evreiasca. In acea noapte au fost asasinati aproximativ o suta de evrei iar alte cateva sute au fost batuti si torturati. Au fost demolate si incendiate toate locasurile de cult mozaic, au fost arse in locuri publice cartile religioase, au fost distruse magazinele si proprietatile detinute de evreii germani. Aceste actiuni s-au raspandit cu repeziciune in toata Germania si Austria si au continuat pana in data de 13 noiembrie, culminand cu deportarea unui numar de 30 000 de evrei in lagare de concentrare. Acea noapte a devenit cunoscuta sub numele de ,,Noaptea de Cristal’’ datorita milioanelor de cioburi de sticla rezultate din spargerea vitrinelor si geamurilor, care au facut ca in lumina luni, starzile sa para a fi pavate cu cristale.

Crimele au fost infaptuite sub ocrotirea politicii antisemite din acea vreme, constituind doar inceputul masacrului ce avea sa urmeze in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand au fost ucisi peste sase milioane de evrei in programul de exterminare initiat si condus de Adolf Hitler.

Va intrebati poate ce legatura exista intre Holocaust si orasul linistit de la poalele Magurii .

La data de 15 aprilie 1945, trupele aliate eliberau lagarul Bergen-Belsen. Printre prizonieri se afla un barbat purtand insemnele crucii rosii care acorda ingrijiri medicale celor eliberati. Sub masca salvatorului era SS Obersturmfuhrer Fritz Klein, medicul lagarului, cel care pana nu de mult schilodea sau trimitea la moarte. A fost recunoscut imediat si predat autoritatilor.

Pe timpul procesului nu a ezitat sa se laude cu faptul ca a profesat medicina in Romania iar munca sa de exterminare a evreilor, comparand-o cu un act medical.

Medicul criminal s-a nascut la Codlea, in 24 noiembrie1888, intr-o familie de sasi instariti. Dupa terminarea stagiului militar a studiat medicina la Brasov, continuand studiile la Facultatea de Medicina din Budapesta, dupa terminarea primului Razboi Mondial. Se intoarce in tara, unde lucreaza ca medic la cateva spitale din Brasov si devine membru activ al Partidului Muncitoresc German National-Socialist.

In anul 1940 se inroleaza ca medic in armata romana.

In 1943 obtine cetatenia germana si intra in Waffen SS, in urma unui protocol intre armata romana si cea germana, fiind trimis sa lupte pe frontul din Iugoslavia.

Este detasat in decembrie 1943 ca medic in lagarul Auschwitz, activitatea sa aici conastand in selectarea prizonierilor buni de munca si acelor care trebuiau trimisi la gazare, fiind supranumit ,,Ucigasul Corect’’, datorita faptului ca facea aceasta munca cu mare placere, si nu impusca detinuti.

Desfasoara activitatea de medic in lagarul de femei de la Birkenau, apoi la Stammlager si Neuengamme.

In ianuarie 1945 devine medicul lagarului Bergen-Belsen. Aici Klein inspecta in fiecare dimineata detinutii adunati in careu, in pielea goala. Erau impartiti in trei categorii: cei buni de munca, femeile pentru bordelul lagarului si cei ce vor fi ucisi. La gazare erau selectionati cate trei sute de oameni care erau transportati uneori direct la crematoriu unde, adesea erau basculati din camioane chiar in fata cuptoarelor.

O categorie aparte era constituita din cei care deveneau cobiai. Klein se ocupa personal de acestia, administrandu-le diverse substante, de cele mai multe ori injectabil, dupa care urmarea starea acestora si etapele prin care treceau pana la moarte.

Dadea dovada de o aparenta bunatate, fiind numit ,,calaul cu suflet”. Klein nu impusca detinuti, femeilor gravide le cerea sa faca un pas in fata pentru a primi portie dubla de hrana, bolnavilor le promitea asistenta medicala in spital, ascunzand faptul ca vor fi trimisi direct la gazare.

Uneori tinea discursuri in fata celor ce urmau sa fie gazati, in care sustinea ca nu are intentii rele sau vorbea romaneste cu detinutii, laudandu-se cu originile sale.

Aceasta masca de umanitate nu a facut altceva decat sa sporeasca cruzimea atrocitatilor comise.

La 15 aprilie 1945 Fritz Klein a fost capturat de aliati, intemnitat la Hamelin si judecat de Tribunalul Militar Britanic de la Luneburg. In timpul procesului a recunoscut faptul ca a contribuit la uciderea a zeci de mii de oameni.

A fost gasit vinovat si condamnat la moarte, dupa un process care a durat 54 de zile.

Executia a avut loc in data de 13 decembrie 1945, fiind omorat prin spanzurare.

Codleanul Fritz Klein a ramas celebru prin fotografia facuta pe mormanul de cadavre in lagarul Bergen-Belsen si prin cruzimea atrocitatilor comise, fiind considerat ,,al doilea Mengele’’, prestigiu macabru si trist, o pata neagra pe istoria Codlei.

 

 Citește mai multe despre Fritz Klein CLICK AICI

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

8 COMENTARII

  1. „o pata neagra pe istoria Codlei” … ei, hai sa nu exageram. Dereglati mintal sunt peste tot. La cati criminali sunt in lumea asta ar trebui sa fie peste tot numai pete negre.

  2. Ce vreau sa spun este ca nu Codlea este de vina ca un cetatean de-al ei a ajuns un dezaxat. Daca aceste crime erau facute sub obladuirea si cu concursul autoritatilor orasului, atunci da, Codlea se facea vinovata de asa ceva si purta aceasta pecete. Ca si exemplu as da actele comise de armata romana la Odessa in octombrie 1941. Acel masacru a fost comis de soldati ai statului roman, cu acordul autoritatilor militare din acea vreme. Aici se poate vorbi de o pata pe istoria romanilor. Si ca sa extind putin, de ce Fritz Klein nu ar fi o pata pe istoria Romaniei ? Cam asa vad eu lucrurile.

    • Da Este o pata pe istoria Romaniei, in aceiasi masura ca si crimele din Odesa ale armatei romane, crimele jandarmilor din Transnistria, Iasi, Botosani sau a armatei austro-ungare din nordul Transilvaniei…..nu este vina noastra dar nu putem baga capul in nisip si sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic. Trebuie sa ne aducem aminte pentru a nu repeta greselile trecutului.
      cu stima George Nica

  3. o pata neagra in istoria codlei? hai sa nu exageram si sa nu asumam orasului crimele unui imbecil … oricum gasesc ca un asemenea articol nu are ce cauta pe pagina asta de internet … ci mai degraba intr-un almanah istoric … nu ma apuc acum sa critic redactia, dar4 cred ca va puteati lipsi de articolul asta … hai sa va spun eu o pata neagra din imaginea Codlei … in 20 de ani de democratie si libertate orasul este din ce in ce mai gri … iar padurile sunt devastate de hoti de lemne sau facute bani de catre cei care le detin … orasul este plin de gunoaie (la propriu cat si la figurat) ma intreb de ce de la o vreme nu mai apare nici un articol interesant pe aceasta pagina de internet … vorbiti de baluri, dansatori folclorici, tetru de la puscarie, si pescuit (intr-o oarecare masura trebuie redactat si asa ceva) dar unde sunt invetigatiile redactionale depre durerile concetatenilor, succesele ce privesc tot orasul cat si insuccesele sale … unde este campania activista care informeaza orasul despre STIRI DE VALOARE care sa cuprinda o masa mare de public? … n-am mai citit de mult pagina asta si imi dau seama ca n-am pierdut nimic … daca ma uit la comentariile precedente, vad ca sunt multi cititori ca mine care si-au pierdut interesul citind tot felul de nimicuri … sper sa aveti puterea sa va ridicati si sa devina pagina iar interesanta … si sa aveti mai des degetul pe rana cosatenilor …

  4. Faptul ca nu esti de acord cu articolul nu schimba istoria. Daca Fritz Klein ar fi castigat premiul Nobel, sunt sigur ca ne-am fi batut cu pumnul in piept ca s-a nascut in Codlea. Nu am aruncat in spinarea orasului crimele ci doar am adus la cunoastinta cititorilor faptul ca istoria orasului nu e plina de ingerasi teutoni care zburda deasupra cetatii.
    Cred ca este normal sa stim si lucruri de genul acesta.
    Poate nu esti familiarizat cu viata din Codlea, poate crezi ca intr-un orasel al carui locuitori cu greu ar putea umple un stadion, se intampla numai crime, zilnic se inchid cel putin trei spitale, catatenii sunt goniti de politie pe starzi, autoritatile locale duc un razboi impotriva locuitorilor care ies din casa doar cu masca de gaze din cauza poluarii care a distrus intreaga vagetatie iar fauna se reduce la sobolanii din pivnite.
    Poate ca nu ai cunostinta de faptul ca noi (redactia) suntem oameni care muncim cate 12 ore pe zi sau in schimburi de noapte, avem familii si luptam pentru supravietuire. Timpul liber este foarte limitat. O investigatie de presa cere timp si bani cheltuiti. Tocmai asta este ce ne lipseste. Nu poti umbla de nebun cu doi litri de motorina, care trebuie sa iti ajunga si pentru a ajunge la servici. Nu suntem profesionisti si nici nu avem pretentia de a ne compara cu cei cu experienta in presa. Dorim sa facem ceva bun pentru orasul in care traim asa cum ne pricepem.
    Daca ai vrei sa ne ajuti cu experienta ta, esti binevenit in echipa, suntem deschisi pentru a invata ceva nou si nu e nici o suparare daca suntem criticati, nu ezita sa ne atragi atentia cand gresim. Invatam si noi din mers. Multumim ca ne citesti articolele. Cu stima George Nica

  5. Nu este singurul.Victor Capesius, alt criminal de razboi, a fost director la I G Farben( devenit dupa razboi Colorom)din Codlea.A fost farmacistul lagarului Birkenau Auscwitz .La proces nu a fost condamnat la moarte.Nu a revenit in Romania.Si-a continuat viata la Stuttgart unde a infiintat un lant de farmacii din banii obtinuti, se pare ,din vanzarea unor bunuri apartinind evreilor internati in lagar

Comments are closed.