Elevii Liceului Teoretic ”Ioan Pascu” au obținut locul 1 pentru un proiect cu un puternic impact emoțional

0
6.493 vizualizari
views

Un grup de elevi ai Liceului Teoretic Ioan Pascu din Codlea a realizat un proiect cu un puternic impact emoțional. Despre ce este vorba?

Datorită creșterii numărului tot mai mare de consumatori în rândul elevilor a unor substanțe dăunătoare, grupul de lucru s-a gândit să elaboreze un proiect potrivit pentru vârsta adolescenților, prin folosirea unor metode inedite în avertizarea și informarea acestora. ,,Dorim să pătrundem în lumea noastră și să prezentăm celor ce folosesc astfel de substanțe: riscurile, pericolele și efectele negative ce pot apărea”.

Astfel, cu susținerea Primăriei Codlea, publicației online Codlea Info, Asociației de părinți Ioan Pascu, Asociației Civice Muntean Cătălin și Fundației OM România, au pus bazele proiectului.

Tinerii, Patrula Antidrog a Liceului Teoretic Codlea, coordonați de profesorul Robu Stelian, au prezentat proiectul Consiliului Județean. Mai multe licee de prestigiu din județ au depus și prezentat proiecte, însă cel al tinerilor de la Codlea a atras atenția în mod deosebit și datorită materialului filmat, scenetă pantomimă.

Au câștigat locul 1 și se pregătesc să implementeze proiectul la nivel național.

Echipa formată din elevii: Sulugiuc Larisa, Răvaș Denisa, Ciocan Alina, Movileanu Cristina, Moșneguțu Maria, Ciocan Daniel, Botea Emanuel, Lihaciu Cătălin, Slăniceanu Gabriel și Căldărar Florin va prezenta proiectul la nivel național, cu sprijinul Prefecturii Brașov, Poliției Brașov și altor asociații antidrog.

Elevii au primit deja oferte pentru a prezenta materialul în școli din județ.

VIDEO – Ce te costă să fii cool?

antidrog_ltc

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic